CÂND SÂNGELE SE FACE APĂ (IV)

0B8D9CF7-BD8B-4D56-8D9A-58621CCC0484_w268_r1„Tovarăşe moscal nu-ţi arăta colţii la Ucraina”

Desigur versurile amintite mai sus nu pot să nu ne ducă cu gândul la „cel mai bun şi talentat poet al epocii noastre sovietice”, după cum l-a elogiat Iosif Visarionovici Stalin pe Vladimir Vladimirovici Maiakovski („copil al secolului” – poetul care, după unii cercetători, a săvârşit una dintre cele mai mari revoluţii literare cunoscute de istoria literaturii universale) care dacă nu s-ar fi sinucis în 1930, cu siguranţă ar fi fost ucis în 1933 pentru poezia Borh Ucraini  (Datori Ucrainei), poezie ce pare mult mai actuală astăzi, decât în anul 1926, când a fost scrisă.[1] De atunci parcă nici nu s-au schimbat prea multe. A dispărut steaua roşie cu cinci colţuri, iar atitudinea ruşilor faţă de Ucraina şi faţă de ucraineni a rămas aceeaşi.

Deşi era considerat un poet al epocii sovietice, Maiakovski, pe lângă patosul comunist vedea în Ucraina fumurile care ieşeau pe coşurile uzinelor metalurgice şi barajele hidrocentralelor ca fiind ucrainene nu sovietice. Îi invita pe ruşi să cunoască cultura ucraineană şi chiar să înveţe limba!

(Nu ştiu dacă această poezie a fost tradusă în limba română. I-am scris binecunoscutului Leo Butnaru şi l-am întrebat dacă nu cumva a tradus această poezie în cartea sa Avangarda rusă, iar domnia sa mi-a răspuns că a tradus toată poezia din tinereţea poetului până la implicaţiile ideologice, astfel poemul amintit mai sus a rămas neromanizat).

Jurnalistul şi analistul politic rus Evgheni Kiselev  (fost director general al companiei de televiziune NTV și fost redactor-șef al publicației „Moskovskie Novosti” – cel care a declarat: „Nu vreau să aparțin de țara care agresează militar Ucraina, mi-e rușine să fiu cetățean rus. Locuiesc și lucrez de multă vreme în Ucraina, mă consider jurnalist și expert ucrainean, dar nu am vrut să iau cetățenia ucraineană din mâna lui Ianukovici – cunoșteam valoarea adevărată a acestui om.”[2]), se întreabă: „Dacă «fratele mic» – cum numesc unii Ucraina, este o ţară apropiată şi cunoscută (fratelui mare – n.a.) ruşilor?”. Tot el răspunde la această întrebare: „Cel mai bun răspuns la această întrebare l-a dat în anul 1926 poetul Maiakovski în poezia  Datori Ucrainei.[3]

Maiakovski spune că ruşii ştiu dacă fumează Chaplin, dacă dă pe gât un păhărel, cunosc ruinele Italiei, cunosc pe de rost culoarea cravatei lui Douglas, dar cunosc ruşi faţa Ucrainei?

După părerea lui Maiakovski rusul nu are cunoştinţe prea adânci, acordă puţin respect celui de alături. Ştie foarte bine ce gust are ciorba ucraineană, mai ştie cum e la gust slănina ucraineană, dar în domeniul culturii nu prea are cunoştinţe vaste. În afară de cei doi Taraşi – Bulba şi binecunoscutul Şevcenko, poţi să-l pui la zid că nu scoţi nimic de la el. O să-ţi spună ceva de o să îngheţe apele, două trei curiozităţi, câteva anectode.

„Iar eu îmi spun: Tovarăşe moscal nu-ţi arăta colţii la Ucraina” – spune Maiakovski.

[1] Cf. Iryna Moisei, Volo

[2] Lina Grău, „Mi-e ruşine că sunt cetăţean rus”, http://www.europalibera.org/content/article/25316138.html

(data consultării: 10.03.2015).

[3] Vladimyr Maiakovski, Dolh Ukraini  https://www.youtube.com/watch?v=IJdklJ0SsTs (data consultării: 10.03.2015).

Anunțuri

CÂND SÂNGELE SE FACE APĂ (III)

0B8D9CF7-BD8B-4D56-8D9A-58621CCC0484_w268_r1Imediat după protestele pro-europene din Ucraina (începute de către studenţi, cărora în scurt timp li s-au alăturat partidele din opoziţie şi alte grupări pro-europene) denumite şi Euromaidan, care  au început în noaptea de 21 noiembrie 2013 când o mulţime de cetăţeni ucraineni au început să protesteze la Kiev ca răspuns la decizia guvernului ucrainean de a suspenda procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi Acordul de Liber Schimb cu aceasta, a apărut un cântec pe versurile scrise în limba rusă de poeta ucrainenă Anastasia Dmytruk, care s-a bucurat de un succes enorm pe You Tube, intitulat Niciodată noi nu vom fi fraţi, cântecul a mai fost denumit şi Imnul popoarelor libere

şi a fost preluat de o mulţume de trupe rock ucrainene. Cântecul începea cu cuvintele:  „Niciodată noi nu vom fi fraţi/ nici după patrie, nici după mamă…” („Никогда мы не будем братьями/ ни по родине, ни по матери…”).

În această poezie tânăra autoare vorbeşte în numele poporului ucrainean ce nu mai doreşte să fie frate cu poporul rus, deoarece acesta s-a autodenumit „fratele mai mare”. Poporului ucrainan i-a fost dat să fie „fratele mai mic” şi nu mai doreşte să fie frate cu poporul rus, care deşi este enorm nu este măreţ, deoarece nu cunoaşte cuvântul „libertate”, fiind din fragedă copilărie încătuşat în lanţuri, de aceea este mereu invidios şi într-o zi această invidie o să-l sufoce.

Voi aveţi rege, noi – Democraţie./ Niciodată noi nu vom fi fraţi” („У вас Царь, у нас – Демократия./ Никогда мы не будем братьями”)[1].

La această poezie au răspuns mulţi poeţi ruşi, unii cu răutate, alţii în batjocură sau pur şi simplu prin parodiere. Însă nici unul nu a răspuns asemenea  poetul Leonid Kornilov[2]  – prin nişte versuri care la prima vedere par a fi pline de dragoste fraternă, şi poate în viziunea poetului chiar sunt, în care spune că ucrainenii sunt cei de la margine, făcând aluzie la numele ţării – Ucraina (ţara de la margine), iar ruşii sunt fără de margini, însă el (poporul rus), stă alături de ea, (de poporul ucrainean), deoarece ştie cum ea se simte acolo la margine, sub scuturile cu zvastică,  de data aceasta  se referă la ucrainenii care au luptat alături de germani împotriva Armetei Roşii, şi dacă poporul ucrainean doreşte să fie mai mare, întâi trebuie să-i permită poporului rus să-l acopere cu pieptul său împuşcat, cum a făcut asta întotdeauna şi la timp, dar acum nu mai sunt acele vremuri, ucrainenii fără să-şi dea seama se află în ghearele corbilor şi de frică şi durere uită de strămoşii lor comuni. Ucrainenii şi ruşii sunt neamuri, însă nu văd aceste lucruri din cauză că ochii lor sunt plini de lacrimi. Însă poporul rus îşi va şterge lacrimile pe ascuns şi va strânge poporul ucrainean la pieptul său şi se va duce să lupte pentru fericirea acestuia – „în războiul tău”.

„Tu ai găsit în mine un vinovat,/ iar eu îţi doresc numai bine!”.

Dintre mii de astfel de dialoguri care au umplut site-urile, blogurile şi forumurile am ales unul literar între doi autori cunoscuţi.

[1] Anastasia Dmytruk, Nikohda my ne budem bratiamy,  https://www.youtube.com/watch?v=QCoRKUnHidw, (data consultării: 24.02.2015).

[2]Leonid Kornilov, Otvet ukrainke  https://www.youtube.com/watch?v=YcTRceGMRHI, (data consultării: 24.02.2015).

CÂND SÂNGELE SE FACE APĂ (II)

0B8D9CF7-BD8B-4D56-8D9A-58621CCC0484_w268_r1În articolul Sociologia: ucrainenii şi ruşii nu mai sunt „fraţi” publicat pe site-ul Vocea Americii (Holos Ameryky) la data 09. 02. 2015 şi preluat de Radio Svoboda, binecunoscutul sociolog  ucrainean Volodymyr Paniotto, directorul general al Institutului Internaţional de Sociologie din Kiev declară: „Este evident că atitudinea ucrainenilor faţă de Rusia s-a înrăutăţit. Războiul real pe care îl vedem, forţează din ce în ce mai multe persoane să aibă sentimente negative faţă de Rusia. Este aproape surprinzător că atitudinea lor nu s-a înrăutăţit şi mai mult, având în vedere că majoritatea populaţiei ruse susţine acest război”.

Desigur nu este pentru nimeni nici un secret, de la omul simplu până la sociolog, cu toţi am observat că ucrainenii au început din ce în ce mai rău să-i trateze pe ruşi, iar ruşii – pe ucraineni. În primul rând este de vină războiul, iar în al doilea rând – propaganda. Sondajele pe care le-au făcut în paralel sociologii ucraineni şi ruşi – Institul Internaţional de Sociologie din Kiev şi organizaţia neguvernamentală de cercetare sociologică Levada-Ţentr din Moscova, arată că la întrebarea: „Ce simţiţi faţă de Rusia?”, cei mai mulţi ucraineni au răspuns: „Cel mai potrivit cuvânt este: ură! – De ce? – Evident din cauza războiului!”

Pe locul doi a fost răspunsul: „Rusia este un stat agresiv care nu respectă  obligaţiile internaţionale, dar poporul rus ne este popor frate şi poporul nu este de vină. Putin e de vină. El trebuie să răspundă. Ruşii sunt oameni la fel ca şi noi, nu ar trebui să-i urâm”.

Pe locul trei a fost răspunsul: „Nu ură e cuvântul potrivit ci un fel de dispreţ, un fel de respingere a oricărui contact cu ei”.

Între ucraineni şi ruşi „sentimentele de fraternitate” s-au răcit. Sociologii au remarcat schimbări radicale în atitudinea celor două naţiuni. Potrivit acestora ponderea ucrainenilor care aveau o atitudine foarte bună, sau în general bună faţă de Rusia a scăzut brusc. Înainte de anexarea Crimeei, în februarie 2014, procentul acestora era de 78%. Astăzi acesta a atins un minim istoric de 36,5% în schimb, procentul celor care îşi exprimă ostilitatea faţă de vecinii din nord este de 47,5% din populaţia Ucrainei.

Dar nu numai ucrainenii şi-au pierdut dragostea faţă de ruşi ci şi ruşii şi-au schimbat părerile lor bune pe care le aveau despre ucraineni.

„Doar un procent de 24% din populaţia Rusiei au o atitudine pozitivă faţă de ucraineni”, notează acelaşi Volodymyr Paniotto. Cât despre o unire a Ucrainei cu Rusia spera 7% din populaţia Rusiei şi 3% din populaţia Ucrainei. Sociologii sunt de părere că datorită tulburărilor actuale nu mai există nici o cale de întoarcere spre fosta „dragoste frăţească.[1]

[1] Soţiolohia: ukrainţi ta rosiany bilşe ne braty, http://www.radiosvoboda.org/content/article/26837157.html, (data consultării: 01.03.2015).