Cristian-Paul Mozoru – cavalerul gândirii profunde şi pline de înţeles

Cristian-Paul Mozoru – cavalerul gândirii profunde şi pline de înţeles

Mihai Hafia TRAISTA

Image

 

Poetul francez Alphonse de Lamartine a spus că, „poezia este cea mai înaltă formă în care se poate întrupa gândul omului”. Iată, avem fericita ocazie de a vedea gândurile şi emoţiile delicate, spiritualizate, ale tânărului poet Cristian-Paul Mozoru, într-un volum intitulat „La Porţile Timpului”.

Deşi cartea de faţă este un volum de debut în poezie, autorul este un poet matur, care stăpâneşte foarte bine cuvântul, cea mai puternică forţă din Univers şi cea mai sigură armă cu care poate fi înarmat un cavaler al gândirii profunde şi pline de înţeles cum este Cristian-Paul Mozoru, care, după ce a privit prin ochiul lui Ra deasupra Universului pentru a proteja, poate, pe cei dragi lui, plecaţi în veşnicie (reiese şi din poezii dedicate în memoria tatălui său Paul-Gheorghe Mozoru şi a unchiului său Aurel-Alexandru Mozoru), spune: „Am văzut viaţa anorganică / În întreaga ei ordine / Haosul ordonat al Lumii / A oprit această continuitate privelnică / Şi a început să semene noi răspunsuri / La întrebările nepuse”.

Poezia lui Cristian-Paul Mozoru redă prin simbolurile mitologice întreaga esenţă a fiinţării umane pe acest pământ, până când trupul omului alege: „A se scălda-n ţărână / Ferit de-amara sare / A unei lumi fără moment / Când noi, în focul vieţii, / Doar scrum am fost / Şi fum îi vom rămâne …”, astfel Graalul – „Vom apuca Graalul fiecare cu o mână / Şi-l vom ciocni de Cer / Până ce Timpul se va deschide …” – este vasul belşugului, vasul care conţine elixirul nemuririi, sângele lui Christ, „Cel ce bea sângele meu are viaţă veşnică …”, deoarece „El a pus în inima lor şi veşnicia”, spune înţeleptul Eclesiast; Icarus – „Iar noi îl vom imita pe Icar / Precum un râu de ceară … / Precum un portret cu stâncă …” – simbolizează îndrăzneala şi cutezanţa, dar şi sfidarea regulilor universale ce atrag după sine pedeapsa; Râul Rubicon („Trecerea Rubiconului”) – „Cu pană de cenuşă, drumurile / Început-au a se creiona / Lipsite de paşii rămaşi / Pierduţi spre Rubicon” – înseamnă depăşirea unui punct fără de întoarcere; Pasărea Phoenix – „Cu pană de Phoenix, cuvântul / Îşi caută literele / În reciful rătăcitelor priviri / Ale ultimei atingeri” – simbolizează depăşirea eşecului prin renaştere din propria cenuşă; Cronos (sau Saturn la romani) – „În mână cu clepsidra sacră / Pe însăşi Cronos, de pe tron, sfida-voi / Şi timp nepământean voi curge peste lume” – reprezintă în concepţia grecilor, timpul care se scurge; „Tempus edax rerum” („Timpul care distruge totul”), scria Ovidiu. Cu alte cuvinte, tronul lui Cronos pe care vrea să-l sfideze poetul, simbolizează puterea timpului asupra lumii întregi, dar în acelaşi timp simbolizează şi teama de a avea un succesor la tron, de aceea el îşi înghite copiii. Complexul lui Cronos este invers faţă de cel al lui Oedip – „De urmele-mi vei pierde / La căpătâiul vieţii / Sfat să vii a cere / Şi timp să iei cu tine / Cât pentru o viaţă de Oedip” – simbolizează lupta inutilă pe care o duce omul, fiinţă slabă şi vremelnică, împotriva destinului său care-l domină şi îl striveşte (în psihanaliza lui Freud, „complexul Oedip” simbolizează legătura erotică, inconştientă cu părintele de sex opus, care se dezvoltă încă din copilărie şi provoacă sentimente de vinovăţie şi teamă în cadrul unei stări nevrotice); Venus – zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii; Olimpul – muntele plin de lumină, lăcaşul zeilor – „Din pieptul lui Olimp va scoate viaţă / În păr de Venus despletit / Pe calea-ţi paşnică de ramur înflorit”; Zeus – tatăl zeilor şi oamenilor, zeul cerului şi fulgerelor; Hades – zeul Infernului, al lumii subpământene, împărăţiei umbrelor; Tartarul – cea mai joasă regiune a lumii, fiind atât de adânc sub pământ pe cât este pământul sub cer.

Toate acestea fac ca poezia lui Cristian-Paul Mozoru să-l ademenească pe cititor, să-l atragă în universul ei, care mai apoi îl va convinge sau nu.

 

Паприґа, тиґла та вуйко Ферещак (IV)

Паприґа, тиґла та вуйко Ферещак

Imagine

Elegantă, ca un pas de domnişoară – poezia Inei Popa

 

Image     În ziua de astăzi e mai greu ca oricând să scrii poezie, zilnic pe diverse reţele de socializare pe diferite site-uri mai mult sau mai puţin literare apar zeci, sute de poeme, care din păcate sunt din ce în ce mai puţin citite şi apreciate, bineînţeles cele care merită acest lucru – “nu tot ce străluceşte este aur”.

Tocmai prin acest hăţiş liric încearcă să-şi croiască propriul său drum poeta Ina Florica Popa a cărei poezie nu numai că este frumoasă, fermecătoare, dar şi elegantă precum   pasul unei domnişoare ce coboară „Dintr-o frunză verde, pală”, „Dintr-o înserare-n seară”, „Dintr-o pasăre amară”…

Nu are cum să fie altfel, deoarece creatoarea de frumos (Ina Florica Popa este şi un foarte talentat artist plastic) nu scrie pur şi simplu ci şlefuieşte cuvântul – materia primă, precum un olar lutul din care făureşte adevărate opere de artă:

„Şlefuiesc lutul cu lumina palmelor

Şi ridic statui umbrelor înveşmântate în durere.

Dezlipesc lumina de pe tâmplă

Şi dau viaţă întunericului ce leneveşte lângă mine…”

 

Poate nu ar fi trebuit să scriu nimic despre poezia Inei Popa, ea spune singură totul atât despre sine cât şi despre creatoarea ei, însă uneori e greu să treci în tăcere pe lângă ceva atât de frumos şi elegant.

Image

Eu cred în poeta Ina Florica Popa, cred în talentul ei şi mai cred că în curând ne va bucura sufletul cu noi creaţii lirice la fel de fermecătoare, deoarece autoarea şi-a început „aventura” poetică frumos şi elegant, iar talentul şi hărnicia ei ne oferă garanţia că niciodată nu-şi va trăda muza şi că poezia ei ne va trezi în suflet noi speranţe.

Nu poţi să nu crezi într-o artistă care are încredere deplină în forţa magică a cuvântului şi acest lucru îi permite să „încerce durerea cu degetul”:

„Găsesc noaptea rezemată de zid

Şi-o trezesc cu un sărut.

Mă scutur de roua din plete

Şi prind dimineaţa în pumn.

O arunc peste lume…”

     Doresc volumului de poezii „Dincolo de lacrima verde” viaţă lungă, şi un drum neted către inima iubitorilor de frumos, iar autoarei  mult succes şi multă inspiraţie!

 Mihai Hafia TRAISTA

Notă