„ÎN VIAŢĂ, CU SAU FĂRĂ AMBULANŢĂ”

„ÎN VIAŢĂ, CU SAU FĂRĂ AMBULANŢĂ” SAU O LECŢIE DE VIAŢĂ ŞI DE MOARTE.

Image 

„Încerc şi eu, în texte optimiste

Să-nnod, cumva, poveşti sentimentale

Uzând de note, când vesele, când triste

Cum s-o vedea, acilea, mai la vale.”

Nik OPRIŢA

 

Cartea colonelului medic Nik Opriţa „În viaţă, cu sau fără ambulanţă”  pare o punte de legătură între lumea de aici şi cea de dincolo, dar totodată ne oferă şi (hai să le numim) „instrucţiuni” cum să trecem peste această punte dintre cele două lumi, aproape la fel de misterioase.Image

 

„Mi-e dor de dor de altă lume

Precum va fi sau precum este

O lume auzită-n glume

Sau scrisă-n file de poveste.”

 

Atât textele de proză cât şi cele lirice, deşi par aproape banale la prima vedere, sunt pline de încărcătură filosofică şi emoţională, sunt ca nişte lentile prin care scriitorul priveşte drumul parcurs prin viaţă, dar şi sfârşitul acestui drum, care nu este numai al lui ci al fiecăruia dintre noi, un fenomen firesc care ar trebui înţeles ca atare. Din păcate, majoritatea dintre noi nu suntem pregătiţi pentru acest sfârşit, sau de ce nu, pentru un nou început în lumea de dincolo, ceea ce generează acel sentiment dureros şi… egoist până la urmă.

Aceste creaţii literare ale lui Nik Opriţa conţin o limpezire esenţială, care atunci când ajunge să fie descoperită ne oferă o imagine cu totul nouă asupra realităţii, la fel ca „Oda în metru antic” a lui Mihai Eminescu – „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. În lipsa acestei limpeziri, realitatea de dincolo de înţelesul obişnuit al versurilor sale rămâne învăluită în tainică lumină, iar noi vom rămâne în continuare cu acea sete de nemurire pe care o descrie cu atâta umor autorul:

 

„De o colivă mi-ar fi dor

Făcută de femei din sat

Dar, eu să fiu consumator

Şi nu, vezi Doamne, răposat.”

 

Asta ne duce cu gândul la acel renumit epitet scris pe o cruce:

 

„Aici zac eu şi citeşti tu, aş fi preferat invers.”

 

            De fapt, cimitirul devine laitmotivul creaţiilor literare ale lui Nik Opriţa, care îndrăzneşte să meargă cu un pas mai departe de Lucian Blaga şi să spună că:

            „Veşnicia s-a născut în cimitirul satului…”.

            Plecând pe „drumul de veci” (mult mai bun decât drumurile CNADNR, spune cu ironie scriitorul) ar lua cu sine doar cartea scrisă de el (sperăm că vor fi mai multe), dar în acelaşi timp, Nik Opriţa este conştient de talentul său scriitoricesc, dar şi de nemurirea scriitorilor:

            „Puteam să mor de bătrâneţe, fără să-mi dau seama ce scriitor aş fi fost, dar niciodată nu-i târziu să mor!”

Ceea ce îi permite, mai în glumă, mai în serios să se aşeze pe acelaşi piedestal cu clasicii literaturii române:

                „Asta-i soarta marilor scriitori:

EMINESCU a murit demult,

TOPÂRCEANU şi MINULESCU mai încoace,

Iar EU, ÎNSUMI nu mă simt prea bine…

 

Timpul şi cititorii vor demonstra cât de mare scriitor este Nik Opriţa, până acum ne-a convins că nu este lipsit de talent şi umor, îi dorim mult succes în noua sa carieră, iar cărţilor sale (sunt convins că vor urma şi altele) un drum luminat către inima cititorilor.

 

Mihai Hafia TRAISTA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: