Studii de istorie a Ucrainei (XI)

Volodymyr cel Mare (IІI)

Primii paşi spre creştinarea cneazului Volodymyr cel Înţelept

 Image

Cneazul Volodymyr a purtat la fel de multe războaie ca şi tatăl său Sviatoslav. În primii şapte ani ai domniei sale a organizat şapte mari campanii, recuperând totul ce a pierdut Rusia Kieveană.

În anul 981 a pornit împotriva Volâniei şi ia alungat pe le leşi din Chervenski Horoda (un ansamblu de oraşe şi fortăreţe din Volânia de pe malul stâng al răului Bug, la frontiera dintre Rusia Kieveană şi Polonia) şi a întemeiat oraşul pe care l-a numit cu numele său Volodymyr-Volynsk.

În anul 984 Volodymyr împreună cu voievodul Volcyi Chvost (Coadă de Lup) au pornit împotriva radimicilor. Cneazul l-a trimis pe voievod înainte şi aceasta i-a bătut pe radimici la răul Pishcheana. Cronicarul spune că toţi au răs de ei, că au fugit din faţa unei coade de lup.  Radimici erau din neamul Leşilor şi plăteau tribut ruşilor.

În anul 985 Volodymyr împreună cu unchiul său Dobrynya  au pornit pe corăbii împotriva bulgarilor de pe Volga, iar torcii, aliaţii săi din stepă (popor de seminţie turcă, ce trăiu la hotarele Rusiei Kievene) pe uscat şi i-au învins pe bulgari. Nestor spune că Dobrynea i-a spus atunci lui  Volodymyr: „Am văzut pe prizonieri şi toţi sunt încălţaţi cu cizme; aceştia n’au să ne trimeată tribut; să mergem să căutăm duşmani încălţaţi cu paie şi Vladimir a încheiat pace cu Bulgarii şi s’a depus jurământ din ambele părţi.  Şi ziseră Bulgarii: «Atât timp va ţinea pacea între noi până ce piatra va începe să înoate şi hameiul să cadă la fund. Şi Vladimir  se întoarce la Kiev”.

„Viaţa Sfântului Vladimir, Luminătorul Rusiei” (http://www.doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-vladimir-luminatorul-rusiei) descrie primii paşi spre creştinare ai cneazului Volodymyr:

„Vladimir preamărindu-se cu vitejia, cu singură stăpînirea şi cu mîntuirea împărăţiei sale, mai mult decît alţi împăraţi şi domni în toată partea de sub soare, au început a veni la dînsul diferite popoare, lăudîndu-se către dînsul cu credinţa lor. La început au venit mahomedanii, pe care Vladimir i-a întrebat: „Ce fel este credinţa voastră?” Ei au răspuns: „Credem în Dumnezeul care este în ceruri şi avem pe proorocul lui Dumnezeu, Mahomed. Acela ne dă voie să avem mai multe femei, cîte voieşte cineva şi să ne desfătăm din toate dulceţile trupeşti; numai ne porunceşte să ne tăiem împrejur, să nu mîncăm carne de porc şi să nu bem vin”. Apoi mai spuneau şi alte multe lucruri de necinste şi de ruşine, pe care nu se cuvine a le scrie aici. Iar Vladimir, fiind iubitor de femei, îl asculta cu plăcere, dar tăierea împrejur şi înfrînarea de la vin, n-a iubit-o. Deci, a zis către dînşii: “Noi nu putem să trăim fără vin, deoarece în Rusia toată veselia şi beţia se face cu băutură”.

După aceea, au venit de la nemţi, de la papa Romei, de la Cezarul Apusului şi de la ceilalţi domni, fiecare spunînd că credinţa lor este mai bună, dar nici una din acelea n-a iubit.

Încă şi evreii au venit, spunîndu-i despre credinţa lor că este mai bună decît toate credinţele. Atunci Vladimir i-a întrebat: „Unde este pămîntul şi împărăţia voastră?” Ei au răspuns: „Pămîntul nostru este Ierusalimul, Palestina şi cele de primprejurul ei; dar de vreme ce am mîniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, l-a dat creştinilor”. Vladimir le-a zis: „Cum învăţaţi voi pe alţii la credinţa voastră, cînd voi înşivă sînteţi lepădaţi de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi răspîndit prin pămînturi străine. Oare şi nouă ne doriţi o risipire ca aceea?” Acestea zicîndu-le, i-a izgonit din faţa sa.

După toţi aceştia, a venit un sol trimis cu daruri de la Vasile şi Constantin, împăraţii bizantini, şi de la Nicolae Hrisoverghie, Patriarhul Constantinopolului. Acel sol era bărbat ales, cuvântăreţ şi insuflat de Dumnezeu, numit Chiril filosoful (Notă – Mai este un filosof cu numele de Chiril, care împreună cu fratele său, Metodie, au propovăduit pe Hristos; mai întîi la Cozari (cazari) şi apoi în Moravia, tălmăcind Evanghelia din limba grecească în cea slavonească. Şi acel filosof, Chiril, a fost înaintea acestuia cu o sută de ani şi mai mult, iar acesta de pe urmă se numeşte de alţi istorici şi Chir).

Acest filosof, Chir, a vorbit mult cu Vladimir despre credinţa creştină, începînd de la zidirea lumii, explicîndu-i toate proorociile de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pînă la pătimirea care a suferit-o de bună voie, pînă la moartea pe cruce, pentru mîntuirea omenească, şi pînă la Învierea cea de a treia zi din morţi şi Înălţarea Lui la ceruri, precum despre aceasta scrie pe larg Cuviosul Nestorie al Pecerscăi. Mai pe urmă adăugă cuvîntul despre a doua venire a lui Hristos, despre învierea morţilor, despre înfricoşata judecată, despre munca cea fără de sfîrşit pregătită păcătoşilor şi despre răsplătirea drepţilor întru împărăţia cerurilor.

Apoi i-a dat lui în dar o pînză mare ţesută cu aur, pe care era închipuită înfricoşata judecată a lui Dumnezeu şi despărţirea păcătoşilor de drepţi. Drepţii stăteau în dreapta Judecătorului. De aceeaşi parte dreaptă era şi Raiul; iar păcătoşii stăteau de-a stînga, unde se vedea gheena focului, iadul, înfricoşatele chipuri ale diavolilor şi se mai vedeau şi diferite munci. Vladimir, privind spre toate acestea cu dinadinsul, întreba pe Chir despre fiecare lucru, iar filosoful, spunîndu-i toate cu de-amănuntul, a zis: „Cînd va veni Hristos Dumnezeu din cer pe pămînt întru slava Sa, să judece vii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui, atunci pe cîţi va afla drepţi, îi va pune de-a dreapta Sa, şi-i va trimite în împărăţia Sa cea cerească, la veşnica veselie. Iar pe cîţi îi va afla păcătoşi, îi va pune de-a stînga şi-i va trimite în focul gheenei cel nestins, în muncile cele nesfîrşite”.

Vladimir, auzind acestea, a suspinat şi a zis: „Fericiţi cei ce vor sta de-a dreapta şi amar celor ce vor sta de-a stînga!” Atunci Chir filosoful i-a zis: „Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi de vei primi Sfîntul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămîne în necurăţie, locul tău va fi la stînga”. Atunci Vladimir, luînd aminte la cele grăite de filosof şi socotindu-le, a zis: „Voi mai aştepta încă puţin pînă ce mai cu dovedire voi cerceta toate credinţele”. Apoi, dăruind daruri filosofului şi celor dimpreună cu dînsul, i-a trimis cu cinste la Constantinopol.

Plecînd Chir, filosoful grec, Vladimir a chemat la dînsul pe toţi boierii şi dregătorii săi, şi le-a zis: „Iată, au venit la mine înţelepţi din diferite ţări, de la mahomedani, de la nemţi, de la romani, de la jidovi şi de la celelalte neamuri, lăudîndu-şi fiecare din ei credinţa lor. Iar la urma tuturor au venit creştinii. Aceştia îmi spuneau despre credinţa lor lucruri multe şi minunate, mai mult decît alţii, povestindu-mi faptele ce s-au făcut sub cer de la începutul lumii şi pînă acum. Ei au mai spus că are să fie un alt veac şi o altă viaţă şi cum, după moarte, toţi vor învia, iar de a făcut cineva bine în veacul acesta, acela se va bucura în veacul cel ce va să fie, vieţuind cu viaţă fără de moarte, iar păcătoşii se vor munci în veci”.

Atunci boierii şi dregătorii au zis către dînsul: „Nimeni nu huleşte ceva al său vreodată, ci mai ales îl laudă; iar tu, mare domn ce eşti, de voieşti să cunoşti mai cu încredinţare adevărul, ai mulţi oameni înţelepţi, trimite dintre dînşii pe cei mai aleşi pe la diferite popoare, ca să vadă şi să ştie felul de credinţă, adică, cum slujeşte cineva Dumnezeul său. După aceea, întorcîndu-se, îţi vor spune ţie şi nouă toate faptele cu de-amănuntul”. Vladimir a ascultat un sfat ca acesta, a trimis bărbaţi pricepuţi şi înţelepţi în diferite ţări, ca să cerceteze credinţele şi slujbele fiecărui popor. Ei, străbătînd multe ţări şi împărăţii, s-au dus la urmă şi la Constantinopol şi au scris împăraţilor greceşti, Vasile şi Constantin, pricina venirii lor. Împăraţii s-au bucurat şi îndată au spus despre dînşii Preasfinţitului Patriarh. Patriarhul a poruncit să împodobească biserica, a făcut praznic, s-a îmbrăcat în cele mai scumpe veşminte arhiereşti şi au săvîrşit dumnezeiasca Liturghie cu mulţi episcopi şi preoţi.

Deci s-au dus la Sfînta Liturghie împăraţii cu trimişii lui Vladimir şi, ducîndu-i în biserică, i-au pus într-un loc unde le era cu înlesnire să vadă şi să audă toate. Văzînd ei frumuseţea cea negrăită a laudei lui Dumnezeu, precum nu văzuseră în nici o parte, şi auzind glasurile cele dulci ale cîntărilor de laudă pe care nu le mai auziseră niciodată, se mirau foarte mult şi li se părea că nu mai stau pe pămînt, ci în cer. Pentru că în acea vreme i-a strălucit lumina cerească, încît se făcuseră de bucurie duhovnicească, ca şi cum ar fi afară de sine, bucurie de care se umpluse inima lor atunci.

După săvîrşirea dumnezeieştii Liturghii, împăraţii şi patriarhii au făcut cinste şi ospăţ mare solilor din Rusia şi, dăruindu-le daruri multe, i-au lăsat să plece. Cînd s-au întors la Vladimir, el a chemat pe toţi boierii şi bătrînii săi şi a poruncit ca trimişii care s-au întors, să spună înaintea tuturor ceea ce au văzut şi auzit. Ei, începînd, au spus toate pe rînd despre credinţa fiecărui popor şi despre slujba lor, dar tuturor celor ce auzeau acele credinţe, le erau neplăcute. Apoi au început a spune cele văzute la creştini, cînd s-au dus în Constantinopol. Ei le-au spus cum i-au dus în biserica lor, unde slujesc Dumnezeului lor, şi cum au văzut acolo o frumuseţe şi o slavă pe care nu poate să o spună limba; minunatele veşminte ale preoţilor, rînduiala slujirii foarte cinstită şi cucernica stare înainte a tuturor oamenilor, cîntările atît de dulci, precum nu auziseră niciodată, cum i-a cuprins o bucurie mare, încît nu se mai simţeau, nici nu cunoşteau dacă mai erau pe pămînt sau în cer. Ei le-au spus că nu este în toată lumea o podoabă şi o preaslăvită laudă de Dumnezeu ca aceea, pe care ei au văzut-o la creştinii din Constantinopol. „Pentru aceea, au zis ei, credem că adevărată este credinţa lor şi numai cu acei oameni locuieşte Dumnezeul cel adevărat”.

Boierii au zis către Vladimir: „Dacă credinţa creştinească n-ar fi bună şi adevărată, atunci bunica ta, Olga, n-ar fi primit acea credinţă, pentru că era femeie foarte înţeleaptă”. Atunci Vladimir, lucrînd într-însul darul Sfîntului Duh, a început a se lumina cîte puţin în mintea sa, a cunoaşte dreapta credinţă creştinească şi a o dori. Dar, de vreme ce nimeni nu era lîngă dînsul care să-l aducă degrabă spre săvîrşirea lucrului ce gîndise, pentru că toţi boierii şi sfetnicii fiind întunecaţi cu întunericul păgînătăţii, s-a prelungit încredinţarea şi botezul lui pînă la o vreme, pînă ce a aflat un sfat, adică să se ducă cu război împotriva împăraţilor greceşti, să ia cetăţile lor şi să cîştige dascăli creştineşti care să-i înveţe credinţa.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: