Studii de istorie a Ucrainei (XI)

Volodymyr cel Mare (IІ)

Sfinţii mucenici Teodor Neamţul şi fiul său Ion Image

            În „Vieţile sfinţilor” pe luna iulie (12 iulie), găsim „Pătimirea Sfinţilor Mucenici Teodor Neamţul şi Ioan, fiul său, care au fost ucişi în Kiev”

            „În zilele marelui domn al Rusiei, Vladimir, mai înainte de creştinarea lui, era în Kiev un om al lui Dumnezeu, anume Teodor, neamţ de neam. Acela, fiind mai întîi la greci, s-a luminat cu credinţa în Hristos; apoi, mergînd la Kiev, petrecea în poporul cel necredincios, ca crinul între mărăcini. El avea un fiu numit Ioan, copil mic, frumos la faţă, dar mai frumos la suflet; iar în casa lor, mai pe urmă, Vladimir, după primirea Sfîntului Botez, a zidit o biserică în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pe acea vreme, Vladimir, fiind încă întru necredinţă, s-a dus împotriva unui popor, ce se numea Iatveghi şi, biruindu-i pe ei, a luat pămîntul lor.

Deci, întorcîndu-se cu bucurie în Kiev, făcea jertfe idolilor cu boierii săi şi cu toţi kievenii. Diavolul, care nu suferea să vadă pe un creştin între necuraţii închinători de idoli, petrecînd cu plăcere dumnezeiască, a găsit vreme lesnicioasă răutăţii sale ca să chinuiască şi să piardă pe Teodor, robul lui Hristos, cu fiul lui, din neamul cel păgînesc; căci pe toţi îi avea ca pe oamenii săi, slujindu-i prin închinarea de idoli, iar creştinul printre păgîni era ca un spin în inimă. Deci, a băgat sfat viclean între boieri şi între cei mari, şi aceia au zis: „Să tragem sorţi pe fiii şi pe fiicele noastre; şi pe cine va cădea soarta, pe acela să-l junghiem zeilor ca jertfă”. Ei, începînd a trage sorţi, îndată, prin lucrarea diavolului, soarta a căzut pe casa lui Teodor. Deci, au trimis la dînsul ca să ia pe fiul său, Ioan, ca să-l junghie spre jertfă.

Mergînd trimişii, i-au zis lui Teodor: „Soarta a căzut pe fiul tău, căci zeii noştri l-au iubit. Deci, dă-ni-l nouă ca să-l înălţăm jertfă zeilor, care ne-au dat biruinţă asupra vrăjmaşilor noştri”. Fericitul Teodor le-a răspuns: „Zeii voştri nu sînt zei, ci idoli, făcuţi din lemn, care după puţină vreme o să putrezească. Deci, cum idolii pot să fie zei, cînd sînt neînsufleţiţi şi nesimţitori? Voi singuri vedeţi şi nu vreţi să înţelegeţi, că idolii voştri nu au suflet nici suflare, nici vreo simţire, căci nu mănîncă, nu beau, nu vorbesc şi nici nu umblă. Deci, cum sînt zei? Însă este un Dumnezeu adevărat, nezidit de nimeni, mai înainte de veci şi în care cred creştinii, ai Cărui robi sîntem, eu şi fiul meu, botezîndu-ne în numele Aceluia. El a făcut cerul şi pămîntul, soarele, luna şi stelele şi toate cele văzute în cer şi pe pămînt. Acela şi pe om l-a făcut, i-a dat să vieţuiască şi să stăpînească toate cele de sub cer şi l-a împodobit cu înţelegere, ca să cunoască pe Dumnezeu, Care l-a zidit. Aceluia se cuvine să-i slujească cu credinţă, înălţîndu-i laudă şi mulţumită şi păzind poruncile Lui. Dar zeii voştri ce au făcut? Nimic. Ei înşişi sînt făcuţi de mînă omenească şi de unealtă de fier; sînt locuinţe diavoleşti, căci aceia locuiesc în idolii voştri şi se cinstesc de voi ca nişte zei. Deci, nu voi da diavolilor pe fiul meu!”

Trimişii, întorcîndu-se, au spus mai marilor şi poporului toate cuvintele lui Teodor. Dar nebunii Kievului, umplîndu-se de mînie, au alergat la curtea lui Teodor, strigînd şi chiuind, au dărîmat poarta curţii şi uşile casei şi au început a le tăia cu securile. Fericitul Teodor cu fiul său, văzînd acestea, au alergat în foişorul ce era pe stîlp şi, ridicînd ochii în sus şi înălţînd mîinile, s-au rugat Domnului Hristos. Aceia, văzîndu-i, strigau cu mînie: „Dă-ne pe fiul tău, ca să-l jertfim zeilor noştri!” Fericitul Teodor le-a zis: „De sînt vii zeii voştri, să trimită pe unul dintr-înşii şi să-l ia ei înşişi pe fiul meu, iar vouă ce vă trebuie el?” Kievenii, răcnind, au săpat foişorul pe dedesubt şi zidirea a căzut şi au ucis pe robii lui Hristos.

Astfel au pătimit pentru Hristos, Teodor Neamţul şi fiul său Ioan. Ei au fost cei dintîi mucenici pe pămîntul Rusiei, al căror sfînt sînge, ca o sămînţă bună, degrabă a crescut şi a dat rod mult. Pentru că, nu după mulţi ani, cu sfintele lor rugăciuni, Vladimir, marele domn, a primit Sfîntul Botez. De atunci tot pămîntul Rusiei s-a luminat cu credinţă şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: