Oltenia are un Caragiale al ei

„Este pe Terra o ţară,

Bogată. Privind de-afară

Image

Cu oameni buni şi frumoşi,

Condusă de ticăloşi”

                                                                     Nicole DINCĂ

 

B. P. Haşdeu referindu-se la marele nostru comediograf Caragiale a spus: „România are un Moliere al ei”.

Odată cu apariţia piesei „Despre oameni şi câini” acelaşi lucru se poate spune despre Tony Dincă: Oltenia are un Caragiale al ei. Pentru unii, spusele mele pot părea doar o glumă cordială, dar eu sunt sigur că timpul şi pana ascuţită a scriitorului vor demonstra că am avut dreptate.

La început l-am cunoscut pe omul Nicolae Dincă – bun de pus pe rană, pe urmă l-am cunoscut ca actor – un talent deosebit, mai târziu ca poet cu un umor amar şi scrisul fin (ca poliţist m-a ferit Dumnezeu să-l cunosc), iar  acum iată, cu mare bucurie descopăr dramaturgul Nicolae Dincă, pe Tony Dincă cum îl numesc prietenii, prin această piesă de teatru „Despre oameni şi câini” – „O poveste adevărată bazată pe fapte… ireale!”, după cum o numeşte însuşi autorul.

Marian Malciu scrie despre Nicolae Dincă: „Limbajul şi ironia devin deja mijloace ale pamfletarului Nicolae Dincă. Domnia sa asigură, în acelaşi timp, forma atractivă prin umor, urmând ideea „Ridendo castigat mores” (Prin râs se corectează moravurile) pentru a servi mesajului literar…”

Piesa „Despre oameni şi câini” nu este doar o radiografie a unor fraude ci şi un mod, ales de autor, de a lupta împotriva hoţiei, corupţiei, minciunii… împotriva unei lumi bolnave cu toate plăgile ei, folosind o armă invincibilă, ironia, însoţită de D.D.D (precum a spus un ziarist isteţ, deparatizare, dezinfectare, deratizare): derâdere, băşcălie, hazul de necaz, înţepătură, bârfă etc.

Ironia dramaturgului Dincă (om al legii) nu întotdeauna tinde să producă comicul, dimpotrivă râsul are menirea de a ascunde supărarea, dezamăgirea, deznădejdea românului de rând şi multe altele.

Autorul piesei reuşeşte să creeze o galerie uluitoare de portrete, unele mai comice decât altele, urmărindu-le atât viaţa publică cât şi cea intimă pentru că ele, personajele, au lăgătură cu politicul, iar la Dincă la fel ca şi la Caragiale tot ce e politic, musai să fie şi comic. Şi cum în ziua de astăzi politica o face tot românul, de la oier la boier, Dincă observă prezenţa omului comic  peste tot.

Un asemenea personaj este consilierul I. Mititelu,  datoria căruia este să apere cu orice preţ imaginea alesului pentru a nu ştirbi imaginea partidului: „Domnilor și doamnelor consilieri, eu îl cunosc de mult pe domnul  primar, încă din copilărie, că era slugă la noi în curte, și (…) așa că, părerea mea despre el, despre dumnealui este  că e un om corect, cinstit, la locul lui, care își vede de familia lui, nu bea, nu fură și e un om de onoare și de cuvânt, poți pune bază pe el oricând, așa că eu nu-l cred în stare să fure din banii proiectelor derulate în comună.”. Dar Mititelu, încă nu şi-a pierdut calitatea de om corect, de om care nu minte şi îşi exprimă, aproape bucuros, părerea sa personală despre primar: „Păi… după părerea mea personală, primaru’ a rămas tot slugă, este un nenorocit și un hoț, un curvar care aleargă după muierile altora, un bețiv ordinar, care n-are pic de onoare și minte de îngheață apele, așa că decât să ai încredere în el, mai bine îți bagi un băț în cur.”

Caracterizarea primarului, a poliţistului şi a altor personaje se realizează atât în mod direct de către ceilalţi cât şi în mod indirect, prin faptele şi atitudinile lor. Trăsăturile lor de caracter sunt puse în evidență prin diferitele surse ale comicului, cum ar fi cel de sițuații, de caracter, de limbaj și de nume – H.Oţu, N. Suferitu etc.

Dar mai este şi V.Manea care: pentru a deveni consilier a… dar mai bine să-l lăsăm pe el să spună: „Ziceam că, care cu oile mele, i-am dat lui primaru ’Oțu o sută dă oi în compania electronațională, care cu oile mele m-a ales consilier comunal în comună, că așa a promis, care cu oile mele.Și i-am mai dat, care cu oile mele douăj’dă miei, șase găleți cu brânză și care cu oile mele, berbeacu’ ăl bătrân de l-a făcut pastramă…”

În comedia „Despre oameni şi câini” acțiunea și comicul de caracter crează o imagine a unei lumi care se apropie de ridicol, a unei lumi de inculți semianalfabeţi și idioţi. A unei lumi în care alegerile sunt adevărate lupte pentru avantaje personale ale unor oameni fără scrupule.

Doresc piesei „Despre oameni şi câini” viaţă lungă, şi totodată o recomand cititorilor şi privitorilor, deoarece ea pur şi simplu merită să fie citită, jucată şi privită, iar lui Tony Dincă  mult succes şi inspiraţie literară!

Anunțuri

1 comentariu (+add yours?)

  1. fatanoptii
    Feb 26, 2014 @ 16:23:13

    Reblogged this on fata noptii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: