Studii de istorie a Ucrainei (X)

 Cneazul Sveatoslav (927 – 972)

Cronicarul Nestor spune că după ce cneazul Sviatoslav a crescut (el nu a vrut să se creştineze considerînd pasul mamei sale o nebunie) a strâns mulţi soldaţi viteji, el însuşi fiind un viteaz „mergea ca o panteră în fruntea trupelor şi a purtat multe războaie”. Când pornea la război, nu lua cu el trăsuri şi nici vase de fiert mâncare, deoarece atât el cât şi oştenii săi mâncau carnea, tăiată felii subţiri şi friptă pe cărbuni. Nici corturi de dormit nu aveau ci dormeau pe pături cu capul pe şeile cailor, iar pe cei ce îi ataca îi anunţa întotdeauna „Vreau să pornesc împotriva voastră!”. Istoricii bizantini îl descriu ca fiind de statură mijlocie, subţire la mijloc, cu pieptul lat, veşnic încruntat, cu o figură de sălbatic, purta mustăţi mari, în mijlocul capului un smoc de păr, iar în ureche un cercel de aur cu două perle şi un rubin ca semn că era din neam de nobili.

În 964 Sveatoslav porneşte împotriva viaticilor, care plăteau tribut hazarilor şi îi obliga să-i plătească lui, după care porneşte spre ţinuturile caganatului hazar, cândva un stat puternic din părţile de jos ale Donului şi Volgăi, deoarece prin acast ţinut treceau nenumărate drumuri comerciale, unul dintre ele era renumitul drum al argintului care ducea din Asia în Europa, acest drum era controlat de hazari până la Volga de mijloc şi numai partea ce ducea spre Baltica era sub supravegherea Rusiei Kievene, ceea ce nu era deloc convenabil pentru ruşii rieveni.

Încă de pe vremea lui Oleg, în peninsula Taman a fost ridicat un fort pentru siguranţa transportului de argint, astfel se ocolea teritoriul controlat de caganat, însă în 830 hazarii au construit fortăreaţa Sarkel (Casa Albă) care a blocat acest drum ocolitor.

În anul 965 Sviatoslav învinge oştile caganatului, ocupă fortăreaţa Sarkel care devine fortăreaţa rusă Bila Veja (Turnul Alb în ucraineană) şi totodată ocupă şi Ityl capitala caganatului, după care porneşte  spre Caucazul de Nord cucerindu-i pe iaşi (alani) şi pe casohi (cerchezi), îndreptându-se mai departe spre Volga unde îi învinge pe bulgari şi distruge oraşul Bolhary. Hotarele Rusiei Kievene se întindeau până la Volga, Marea Caspică şi Caucaz.

Când Sviatoslav se întoarce la Kiev, găseşte aici soli trimişi de împăratul grec Nikephor Phokas, care aflat în război cu bulgarii, îl roagă să îl ajute, atacându-i pe bulgari dinspre nord. Plata fiind pe măsură.

În anul 967 Sviatoslav se pregăteşte de campanie, adunând o armată de 60 000 de oameni. Ruşii erau pedeştri în timp ce cavaleria era formată din pecenegi. Sviatoslav îi infrânge pe bulgarii lui Boris al II-lea şi ocupă tot nordul Bulgariei.

Lui Sviatoslav i-a plăcut atât de mult la bulgari, încât a rămas acolo cu întreaga sa oaste, stabilindu-se la Pereiaslaveţ (cetate la gurile Dunării, aproape de Tulcea. Urmele ei se găsesc în localitatea Nufărul).

În 968 pecenegii asediază Kievul. Olga împreună cu nepoţii ei Iarpolk, Oleg şi Vladimir se închid în cetate. Pecenegii au înconjurat cetatea astfel că nimeni nu putea ieşi din cetate nici să trimită veste, iar poporul era sleit de foame şi de sete. Iată cum descrie cronicarul Nestor acest asediu:

“Oamenii ce se adunaseră de cealaltă parte a Dniprului în corăbii şi stăteau pe ţărm, nu puteau să ajungă la Kiev, nimenea dintre ei, şi nici să vie cineva din cetate- Poporul din oraş începu să se tânguiască şi să zică: «Nu se găseşte nimenea care să meargă de cealaltă parte a malului şi să le poată spune: dacă mâine nu porniţi spre oraş, va trebui să ne predăm Pecenegilor”? Şi un tânăr zise: «Mă voi duce eu». Şi ei spuseră : «Du-te»! Acesta ieşi deci din cetate în mână cu un frâu, trecu printre Pecenegi în fugă mare şi strigă: «N’a văzut nimeni  calul meu?» căci el ştia limba pecenegă şi ei credeau că este unul dintre ai lor. Când a ajuns la fluviu, îşi scoase haina, se aruncă în Dnipru şi începu să înoate. Când văzură aceasta Pecenegii, se repeziră asupra lui, aruncară asupra lui săgeţi, dar n’au putut să-i facă nimic. Cei de dincolo de mal cînd văzură aceasta, îi ieşiră întru întâmpinare într’o corabie, îl luară în corabie şi-l duseră la drujină. Şi el le spuse: «Dacă mâine dimineaţă nu veţi fi sub porţile cetăţii, oamenii se vor preda Pecenegilor». Atunci voievodul lor cu numele Pretici zise: «Dimineaţă vom veni cu vasele, vom lua pe principesă şi pe copiii princepelui şi-i vom duce repede de partea noastră: dacă nu vom face aceasta, Sviatoslav va pune să fim omorâţi». În dimineaţa următoare, în zorii zilei, se îmbarcară în corăbii, începură să facă mare zgomot din trompete, iar oamenii din cetate ridicară un strigăt puternic. Pecenegii crezură atunci că a sosit principele şi fugiră în toate părţile de la cetate. Atunci se duse Olga cu nepoţii ei şi cu oamenii la corăbii. Când principele Pecenigilor a văzut aceasta, se întoarse singur la voivodul Pretici şi-l întrebă: «Cine a sosit?». Acela îi răspunse: «Oamenii de pe celălalt mal». Şi principele Pecenegilor îl întrebă: «Eşti tu principele?». Acela răspunse: «Eu sunt voivodul său şi am venit cu avangarda, dar după mine vine armata cu principele şi cu o mulţime nenumărată». Şi grăise pe un ton ameninţător. Atunci principele Pecenigilor zise lui Pretici: «Fii prietenul meu». Acela răspunse: «Aşa să fie». Şi-şi întinseră mâna şi principele Pecenegilor dădu lui Pretici un cal, o sabie şi săgeţi; iar acesta îi dădu arme. Un scut şi o spadă. Şi Pecenegii s-au retras de la cetate şi din cauza Pecenegilor n’a fost cu putinţă să bea un cal apă din Lybed. Şi locuitorii din Kiev trimiseră la Sviatoslav să i se spună: «Principe, tu cauţi ţări străine şi le aperi, iar ţara ta proprie o năpusteşti, căci era cât pe ce ca Pecenegii să pună mâna pe mama ta şi pe copiii tăi. Dacă tu nu vii să ne aperi, au au să vie din nou peste noi. Nu-ţi pare rău de moştenirea ta părintească şi de mama ta care este bătrână şi de copiii tăi?». Când a auzit aceasta, Sviatoslav se urcă repede pe un cal şi cu drujina sa veni la Kiev, îşi sărută pe mama sa şi pe copii şi a deplâns cele întâmplate din partea Pecenegilor. Şi strângându-şi armata, goni pe Pecenegi în stepă. Şi astfel a fost pace.

Dupa ce îi invinge pe pecenegi (alte triburi decât cele ce îi erau aliate), Sviatoslav îşi anunţă dorinţa de a se întoarce în Bulgaria unde vrea să îşi întemeieze o nouă ţară, considerând că acolo exista un mai mare potenţial de dezvoltare. Cronica lui Nestor spune: “Sviatoslav zise mamei sale şi boierilor: Nu-mi place să trăiesc în Kiev, aş vrea să stau la Dunăre, în Pereiaslaveţ, acolo este centrul ţării mele. Acolo se adună toate bogăţiile: din Grecia aur, pavoloci, vin şi diferite fructe; din Boemia şi Ungaria argint şi cai; din Rusia, blănuri şi ceară şi miere şi sclavi”.

Olga îl rugă să mai rămână, deoarece era foarte slăbită şi presimţea că urma să moară.

După moartea mamei sale, Sveatoslav împarte ţinuturile Rusie Kievene fiilor săi. Pe Iaropolk îl aşează cneaz peste Kieveni, pe Oleg peste drevliani, iar pe Vladimir fiul Maluşei, intendenta Olgăi, peste novogorodieni. Aceştia sfătuiţi de Dobrynia, unchiul lui Vladimir (fratele Maluşei, amândoi erau copiii lui Malko din Lubeci) şi căpetenia lui Sviatoslav cerură ca peste ei să domnească Vladimir.

În anul 970, după ce îi aşează cneji pe fiii săi, Sveatoslav se întoarce în Dobrogea unde cucereşte cetatea Pereiaslaveţ, deoarece în timp ce el se lupta cu pecenegii, bulgarii i-au alungat pe ruşi din Pereiaslaveţ. La conducerea Imperiului ajunge un nou împărat – Ioan Tzimiskes, care îi cere lui Sviatoslav să părăsească Bulgaria, însă Sviatoslav îi răspunde mândru că în curând va ajunge la Constantinopol şi îi va alunga pe greci în Asia. Între Rusia Kieveană şi Bizanţ a început un nou război.

La început victoria a fost de partea grecilor. Sviatoslav împreună cu rămăşiţele oştirii sale a fost nevoit să se retragă. După ce îşi reorganizează armata, formată din bulgari, unguri şi aliaţii săi de atunci pecenegii, porneşte împotriva grecilor distrugând cetate după cetate până când ajunge la zidurile Adrianopolului.

Dar grecii printr-un şiretlic reuşesc să învingă pe pecenegii şi să ajungă în câmpie la oastea rusă. Văzând cât de mare este armata grecilor, Sveatoslav a spus oştenilor săi: „N’avem unde să ne retragem, de voie de nevoie, trebuie să luptăm. Să nu facem ruşine ţării ruseşti, şi să ne lăsăm aici oasele. Dacă vom cădea nu vom da de nici o ruşine. Numai dacă vom fugi va fi ruşine de noi…”

În această luptă oastea lui Iaroslav a învins oastea grecească. Împăratul a fugit la Constantinopol, iar  Sviatoslav porni după el, pustiind ţara şi distrugând cetăţile.

Atunci împăratul sfătuindu-se cu boierii îi trimiseră lui Sviatoslav daruri să-l ispitească şi au trimis şi un om înţelept care să observe privirea şi gândurile lui Sviatoslav. Cneazul privi cu dispreţ la aur şi stofe scumpe de mătase şi le dete oştenilor să le împartă între ei, iar când îi aduseră arme el le păstră, se bucură de ele şi îi mulţumi împăratului. Atunci boierii au spus împăratului: „Acesta trebuie să fie un om fioros, fiindcă nu vrea să ştie de bogăţii, dar ia arme: plăteşte-i tribut”.

Sviatoslav primi tribut de la greci şi pentru familiile celor căzuţi în luptă şi se întoarse la Pereiaslav, de unde vroia să meargă în Rusia să strângă oaste mai numeroasă, căci se temea să nu-l atace grecii.

În anul următor, 971 împăratul în fruntea legiunii “Nemuritorii” – 13 000 de călăreţi şi 10 500 de pedestraşi trec în Balcani şi atacă capitala Bulgariei. După mai multe lupte reuşeşte să o cucerescă. Sviatoslav în acest timp se afla împreună cu drujina sa pe malul Dunării lângă cetatea  Dorostrorum (Dârstor, cetate romană, pe urmă bizantină, pe malul drept al Dunării între cetăţile Sucidava şi Axiopolis, astăzi, în apropiere se află localitatea bulgară Silistra şi localitatea românească Ostrov, din judeţul Constanţa) la zidurile căreia s-au dat cele mai mari bătălii ale acestui război.

Sviatoslav se retrage în cetate, unde este asediat timp de 3 luni.

Despre rezistenţa oastei ruseşti, istoricii bizantini au scris cu admiraţie: „Ruşii au luptat cu vitejie şi nu numai bărbaţii… dezbrăcând trupurile celor morţi printre ele se găseau şi trupuri de femei. La lumina lunii, ruşii îşi culegeau morţii şi îi incinerau pe malul Dunării.”

Din cauza foametei şi a rănilor, puterea ruşilor scădea în fiecare zi. Înaintea bătăliei care trebuia să hotărască soarta oastei ruseşti, Sviatoslav a chemat la el drujina şi le-a spus vitejilor săi: „Nu este obiceiul nostru să ne întoarcem acasă fugind din faţa duşmanului, ori trăim şi învingem, ori murim cu demnitate!”.

Lupta a început dimineaţa, iar pe la prânz grecii erau nevoiţi să se retragă. A doua zi lupta a început din nou, de această dată însăşi natura era împotriva ruşilor, vântul şi-a shimbat direcţia, suflând dinspre miazăzi şi aruncând tot praful în ochii oştenilor lui Sviatoslav. În ziua aceea, pe câmpul de luptă Sviatoslav a lăsat 16 000 mii de oşteni morţi şi 20 000 de scuturi.

Până la urmă cneazul a fost nevoit să semneze un tratat de pace cu împăratul bizanţului prin care  renunţa la Bulgaria şi Crimea, iar împăratul l-a lăsat să se întoarcă liber împreună cu oastea sa la Kiev, ba pe deasupra i-a dat daruri şi merinde pentru drum.

După ce a încheiat pacea cu grecii Sviatoslav pleacă cu corabia până la pragurile Dniprului. Svenald, voievodul tatălui său l-a sfătuit să ocolească călare, căci la pragurile Dniprului îl aşteaptă pecenegii, însă Sviatoslav nu i-a dat ascultare.

Bulgarii din Pereiaslaveţ le-a trimis vorbă pecenigilor că Sviatoslav se întoarce în Rusia cu oaste puţină, dar încărcat cu multe bogăţii. Auzind aceasta pecenegii ocupară pragurile Dniprului, iar când ajunse Sviatoslav la praguri nu a putut să treacă mai departe, fiind nevoi să ierneze la Biloberejia.

În primăvara anului 972, Sviatoslav încearcă să se strecoare printre pecenegi, însă este atacat şi moare în luptă.

Kuria, principele pecenegilor i-a tăiat capul şi din craniu lui şi-a făcut o cupă pe care a îmbrăcat-o în aur şi pe care a scris: „Câutând pământurile altora şi-a pierdut pe al său”.

28 de ani a domnit Sviatoslav peste Rusia Kieveană. Svenald a reuşit să scape şi să ajungă la Kiev la cneazul Iaropolk.

Despre urmele lui Sviatoslav în Dobrogea  Radu Olteanu scrie în articolul „Cariera de cret[ de la Basarabi-Murfatlar”

„Cetatea unde îşi dorea Sviatoslav să întemeieze o nouă capitală a fost identificată de arheologi în satul Nufăru de pe braţul Sf. Gheorghe al Dunării. În plus acolo au fost dezgropate ruine ale unor case de lemn foarte asemănătoare cu cele descoperite la Kiev. Alături de cetatea de pe insula Pacuiul lui Soare, cetatea de la Nufăru (numit in Evul Mediu – Perislava), identificată cu vechiul Pereiaslaveţ, sunt singurele cetăţi bizantine construite de la zero de pe teritoriul dobrogean.

Ce vreau să zic cu acestea? Că prezenţa armatelor ruseşti (si ale aliaţilor săi) în Dobrogea sunt o realitate dovedită şi arheologic, nu numai atestată documentar. De ce nu ar fi trecut aceştia şi pe la complexul monastic de la Basarabi-Murfatlar? În fond acest loc se afla exact pe drumul de la Durostolon-Silistra către Constanţa sau către Pereiaslavet.

Există teorii care spun că valul de piatra dobrogean ar fi fost construit tocmai ca urmare a campaniei lui Sviatoslav, în vremea împăratului Ioan Tzimiskes sau a lui Vasile al II-lea. În acest caz cariera şi grupul de monahi de la Basarabi ar fi existat post Sviatoslav, sau valul de piatră ar fi fost orientat către bulgari (şi nu spre nord) pentru a proteja gurile Dunării de bulgari. (…) Vladimir Agrigoroiei a identificat între inciziile dintr-una din bisericuţele de la Basarabi un semn ce poate face legătura cu cnezul Kievului de acum 1100 ani. Un semn ce în trecut fusese numit de către arheologi „cap de taur” a căpătat un alt sens când a fost descoperită asemănarea acestuia cu un semn rurikid (de la Rurik) de putere „Tamgha”, semn foarte asemănător cu cel folosit ca stemă de Sviatoslav. (…) Ceea ce este foarte interesant e asemănarea extraordinară între desenul de la Basarabi şi tamghaua lui Sviatoslav ce figureaza pe monedele emise de acesta. De altfel, acest semn redesenat se află, ca stemă pe drapelul Ucrainei.”

(http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/02/cariera-de-creta-de-la-basarabi-murfatlar/)