Havrylo Clempuș, un pionier al literaturii ucrainene din România

Image

Cuvântul a fost singura lui armã, singura comoarã spiritualã, singura consolare și spe ranțã. Cuvântul sãu nu a pierit, cum nu a pierit nici luminoasa aminti re despre el, deoarece, dupã cum spune Mykola Corsiuc: „Amintirile au dreptul la viațã“. Amintirile despre Havrylo Clempuș vor dãinui peste veacuri, altfel nici nu poate fi, deoarece creatorii de frumos sunt condamnați la ne murire, mai ales atunci când e vorba de un pionier care s-a strãduit din rãsputeri sã bãtãtoreascã o potecuțã spre literatura ucraineanã din România, acea

potecuțã care s-a transformat într-un drum pietruit cu pietre preþioase – adevãrate perle ale literaturii ucrainene de pretutindeni.

„De multe ori, când mã trimitea mama sã secer buruieni sau sã rup frunze pentru vite, mã ascundeam în buruieni sau în tufișuri și scriam poezii. Mama mã chema la masã, iar eu preocupat de scris nu-i rãspundeam nici mamei, nici bunicii, nici nu-i auzeam, puteau sã mã strige mult și bine, eu scriam de zor, pânã nu se furișa tata și mã croia cu toiagul“ – va scrie mai târziu Havrylo Clempuș în scurta sa autobiografie.

Din acele poezii, scrise printre buruieni și tufișuri, dupã cum mãrturisește poetul, „din pãcate nu s-a pãstrat niciuna“, și totuși, acolo în buruienile și tufișurile acelui sat pitoresc de pe Valea Vișeului micul Havrylo, fiul țãranului nevoiaș, ciobanul satului, șchiop de piciorul

stâng, pune bazele viitoarei literaturi ucrainene din România.

Havrylo Clempuș s-a nãscut la 22 martie 1910, în satul ucrainean Valea Vișeului, județul Maramureș și a fost un autodidact.

„De citit și de scris am învãțat dupã cartea de rugãciuni. Dupã ce am crescut și am înce put sã culeg zmeurã și cireșe, mi-am cumpãrat o tãblițã de scris și cretã. Dupã ce am învãțat sã scriu pe tã blițã, tata mi-a cumpãrat caiete și creioane astfel am putut scrie poezii și cântece compuse de mine“, va scrie, mai târziu, Havrylo Clempuș.

Tatãl scriitorului Iura Clempuș, era știutor de carte și și-a încurajat urmașii sã citeascã, povestindu-le povești, legende și zicãtori, legându-i pentru totdeauna de istoria și tradițiile neamului ucrainean.

Prof. dr. Ion Petrovai în lucrarea sa „Multiculturalism în țara Maramureșului“ (Academia Românã, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2007), îi dedicã un medalion scriitorului, în care scrie: „În ciuda traiului greu ce-l avea, feciorul de huțul din Marmația era un visãtor, un iubitor al naturii și un însetat de culturã. Un prieten de pe malul drept al Tisei (atunci Maramureșul era singu rulținut în corporat Austro-Ungariei) i-a împrumutat „Cobzarul“ lui Taras Șevcenko și o culegere din opera lui Ivan Franko, cãrți pe care le-a copiat pentru a le avea pentru sine și a restituit originalele deținãtorului“.

„Cu adevãrat este de neînțeles viața omului, cu atât mai mult când acesta este scriitor. Despre Havrylo Clem puș cititorul de rând nu știe prea multe lucruri, poate doar cã acesta a trãit o viațã grea de țapinar, cã tindea tot timpul spre învãțãturã și literaturã, dar din pãcate situația materialã nu i-a permis sã-și vadã visul împlinit. Poate mai știe cã a debutat editorial în 1936 cu o culegere de poezii „Patriei mele cântece cânt“ și poate mai știe cã a trãit cinstit printre consãtenii sãi cu o puternicã credințã în Cuvânt și Dumnezeu“, – scria în publicația ucraineanã „Vilne slovo“ scriitorul Mykola Corsiuc.

Dupã 19 ani de la apariția articolului semnat de M. Corsiuc, viața și opera lui Havrylo Clempuș a devenit mult mai cunoscutã cititorului ucrainean, datoritã nepotului sãu Bogdan Clempuș, care a dat spre publicare manuscrisele bunicului sãu, apãrute într-o culegere de poezii și povestiri, „Fluier din Verchovyna“ (Editura RCR Editorial, București, 2009) alãturi de câteva articole scrise de diverși confrați ai lui Havrylo Clempuș. Peste un an, la aceeași editurã, apare o culegere de balade, colomeici, cântece populare, istorice și de cãtãnie, culese de scriitor.

„Scurta mea biografie“, în care scriitorul își prezintã viața, deloc ușoarã, pânã în anul 1955, precum și „biografia paralelã“, scrisã de Bogdan Clempuș, nepotul acestuia, care cuprinde ultimii ani din viața bunicului sãu (1955-2010), prezintã viața patriotului și scriitorului, dar în primul rând viața omului temãtor de Dumnezeu și iubitor de dreptate, care a fost Havrylo Clempuș. Fiind militar în termen, din 1931, Havrylo Clempuș continuã sã scrie

poezie ucraineanã, pentru care, în 1936, este arestat și stã 3 luni în binecunoscuta închisoare din Sighetu Marmației.

Din 1938, este mobilizat într-un lagãr de muncã din Basarabia, la Bãlți și Cernãuți, oraș în care rãmâne dupã 1940, fiind internat în spital. Cu toate cã erau ani grei de rãzboi, pentru H. Clempuș a început cea mai frumoasã perioadã a vieții lui, dupã cum mãrturisește singur. Aici o cunoaște pe scriitoarea Olha Kobyleanska și se împrietenește cu sculptorul Opanas Șevciukevyci, de la care în arhiva poetului s-au pãstrat multe scrisori.

Despre întâlnirea cu marea scriitoare H. Clempuș scrie: „Am aflat unde locuiește Kobyleanska și am îndrãznit sã-i fac o vizitã: lumea vorbea cã este foarte primitoare. Amabilã Olha Iulianivna, tocmai se afla la masa de scris. Camera ei era mobi latã foarte modest. Eu, la început, m-am pierdut cu firea, dar întâlnind privirea ei blândã și inteligentã care parcã radia cãldurã am prins curaj și m-am prezentat. Scriitoarea m-a invitat sã iau loc și a început sã mã

întrebe ce mai scriu.

Sfãtuit de Olha Kobyleanska și de sculptorul Șușkevyci se pregã tește pentru examenul de admitere la Institutul Pedagogic din Cernãuți. Învațã, scrie și debuteazã în „Calendarul ucrainean“ pe 1940 cu poeziile „Trei fii“, „Scrisoare din ținutul natal“ și „Patriei mele“, continuã sã publice în ziarele și revistele din Cernãuți, primind onorarii de autor.

În 1941, rupe pentru totdeauna relaþia cu școala, ca discipol declarând cã vrea sã meargã pe front. Astfel din cea mai frumoasã perioadã a vieții nimerește în cea mai grea. În 1948, revine în satul natal unde, pentru o scurtã perioadã, este învãțãtor la școala din localitate, dar fiind un om profund credincios, cere elevilor sã se comporte în școalã ca la bisericã, din aceastã cauzã este dat afarã din învãþãmânt. Pentru ai câștiga existenþa și a-și întreține familia, este nevoit sã lucreze din greu în pãdure ca țapinar – o meserie foarte bine plãtitã. Munca istovitoare nu-l împiedicã de a crea în continuare, astfel devine unul dintre cei

mai harnici colaboratori ai ziarului „Novyi vik“.

Havrylo Clempuș a trecut în eternitate în ziua de 5 ianuarie a anului 1990, a fost un om profund religios pânã la sfârșitul vieții sale. Înfruntând opiniile nedrepte ale consãtenilor, care nu l-au înțeles, și, neînțelegându-l, nu l-au putut nici prețui cum se cuvine, îndârjitul scriitor creștin, în plinã epocã ateistã, și-a fãurit, „asemeni marilor voievozi“ – spune I. Petrovai – capelã proprie, pe pãmântul moștenit de la pãrinți, unde mergea zilnic și se ruga într-o totalã izolare de cele lumești. Dupã care a oferit spațiul din jurul bisericuței celor ce doreau sã-l foloseascã drept cimitir. Aici au fost îngro pate și rãmãșițele sa le pãmântești.

Marele om de culturã și scriitor, prof. dr. Ion Petrovai recunoaște, fãrã a-i pãsa de pãrerea unora, cã Havrylo Clempuș, cu care se întâlnea des, a fost o piatrã de hotar în biografia sa.

„L-am vizitat în vacanța de Crãciun, i-am vãzut biblioteca, placheta tipãritã și casa primitoare în care mi s-a dat respectul la care nu mã așteptam. A citit creațiile pe care i le-am dus spre lecturã și mi-a vorbit despre viaþa sa, cu lumini și umbre. Au urmat întâlniri la Petrova și la Valea Vișeului și relatãrile lui Iuri Pavliș care l-a dus pa Clempuș sã citeascã la Cenaclul „Andrei Mureșan“ din Vișeu de Sus în cadrul cãruia activam și eu. Anii au trecut,

omul Gavril Clempuș s-a stins luminând, cum ar zice Nicolae Iorga, și n-a apucat decât sã vadã zorii li bertãții…“, scrie I. Petrovai.

Uniunea Ucrainenilor din România a organizat în câteva rânduri importante manifestãri culturale dedicate memoriei scriitorului, a finanțat cele douã cãrți amintite mai

sus, sperãm ca în continuare sã aparã și altele, iar casa în care a locuit scriitorul sã devinã un muzeu al spiritualitãții ucrainene din Maramureș.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: