Studii de istorie a Ucrainei (VII)

II.  RUSIA KIEVEANĂ sau RUTENIA KIEVEANĂ

1. Kneazul Oleh cel Înţelept

„Ghiceşte-mi, când şi de ce moarte voi muri!”Image

Istoricul ucrainean Mychailo Hrușevskyi a afirmat că orașul Kiev a fost fondat în perioada în care zona traversată de cursul mijlociu al Niprului era parte a statului Hazaria. El a ajuns la o asemenea concluzie pornind de la legendele transmise pe cale orală, în condițiile în care nu s-a păstrat nicio atestare documentară care să certifice data la care a fost fondată viitoarea capitală a Ucrainei. Istoricul a presupus că, în condițiile creștinării Rusiei Kievene și mai târziu, a ocupării și fragmentării teritoriului ei, toate documentele religioase și istorice vechi au fost distruse.

Hazarii au pierdut Kievul în 882, orașul fiind cucerit de conducătorul vareg Oleh, care a pus bazele dinastiei Rurikide. În acea perioadă, teritoriul Ucrainei era locuit de mai multe triburi slave. Kievul era plasat la intersecția unor importante rute comerciale și a prosperat ca centru politico-economic al Rusiei Kievene.

Rusia Kieveană a fost fondată de Oleh (Oleg, Helgu în cronicile hazare)[1] care în anul 882 cucereşte Kievul. În următorii 35 de ani, Oleh și războinicii săi au subjugat diversele triburi slave și finice. În 907, Oleh a condus un atac împotriva Constantinopolului, iar în 911 a semnat un tratat comercial cu Imperiul Bizantin pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega Marea Baltică de Marea Neagră și Orient și pentru că avea mari rezerve de blănuri, ceară de albine și miere pentru export.

Cronicarul Nestor scrie: „Şi Oleg stabilindu-se ca principe la Kiev zise: «Aceasta va fi mama cetăţilor ruseşti». Şi Varegii şi Slovenii şi ceilalţi care erau cu el se numiră ruşi. Acest Oleg începu să zidească cetăţi şi impuse tribut Slavilor, Krivicilor şi Meriilor şi dete ordin ca Novgorodienii să plătească Varegilor ca tribute 300 de grivne pe an spre a avea pace, pe care le-au plătit varegilor până la moartea lui Iaroslav.

Anul 6391. Oleg începu războiul cu Drevlianii. După ce i-a bătut, le-a impus ca tribut câte o blană neagră de jder (883).

Anul 6392. Oleg porni împotriva Severianilor, îi bătu şi le impuse un tribut uşor; i-a oprit de a mai plăti tribut Chazarilor spunându-le: «Eu le sunt duşman şi nu mai aveţi trebuinţă (884)».

Anul 6393. Oleg trimite la Radimici şi îi întreabă: «Cui plătiţi voi tribut?» Ei răspunseră : «Chazarilor». Şi Oleg le spuse: «Nu-l mai plătiţi Chazarilor, plătindu-mi-l mie». Şi au plătit lui Oleg câte un şiling de cap, cum plătiseră şi Chazarilor. Şi Oleg supuse domniei sale pe Poliani, pe Drevliani, pe Severiani, pe Radimici, iar cu Ulicii şi Tivercii era în războiu”.

În documentele bizantine ale acelei perioade de sfârşit de secol IX, Rusia Kieveană figurează ca fiind a şaizecea arhiepiscopie a Constantinopolului.

În anul 902, şapte sute de aşa numiţi, varegi-kieveni, au luptat în flota bizantină. Bogăţiile Imperiului Bizantin îl ademeneau pe Oleh şi astfel în anul 902  porni cu două mii de corăbii uşoare, în fiecare corabie se aflau câte patruzeci de luptători, împotriva Constantinopolului, iar cavaleria merge ape uscat. Împăratul Leon al IV-lea, numit şi filozoful a dat ordin să se închidă cu un lanţ intrarea în port şi le-a permis atacatorilor să pustiască împrejurările Bizanţului. Letopiseţul Nestor zugreveşte în culori sumbre atacurile luptătorilor ruşi: „Oleg debarcă pe ţărm, ordonă armatei să tragă vasele pe uscat şi să pustiască împrejurimile oraşului şi omorî mulţi Greci; dărîmară multe palate şi arseră bisericile. Şi dintre prizonierii pe care îi făcură, pe unii îi omorîră, pe alţii îi scingiuiră sau îi uciseră cu săgeţile, iar pe alţii îi aruncară în mare. Şi alte multe rele făcură Ruşii Grecilor, cum au obicei să facă oamenii în războiu. Şi Oleg porunci soldaţilor săi să facă vălătuci săi pînă sub corăbii. Şi fiindcă bătea un vânt favorabil, întinseră pânzele şi corăbiile se apropiară de oraş. Când văzură aceasta, Grecii se înspăimântară şi trimiseră la Oleg soli care săi spună: «Nu ne distruge cetatea; îţi vom plăti tributul pe care îl vrei». Oleg îşi opreşte armata. Şi li s’au adus mâncări şi vin; dar nu le-au primit; căci fusese pregătite cu otravă. Şi Grecii s’au îngrozit şi-i spuseră «Acesta nu este Oleg, ci sfântul Dumitru pe care Dumnezeu l-a trimis împotriva noastră». Şi Oleg porunci să se plătească tribute pentru cele 2000 de corăbii, 12 grivne de om; şi erau 40 de oameni în fiecare corabie”. Grecii au căzut de acord şi astfel la 11 octombrie 911 a fost semnat tratatul prin care grecii se obligau să plătească tribut, în afară de cele 12 grivne pentru fiecare om, cetăţilor ruseşti.

Image

«Mai întâi pentru Kiev, apoi pentru Cernigov şi Pereiaslav şi Polock şi Rostov şi Lubeci şi pentru celelalte cetăţi, căci în aceste cetăţi residua principi puternici supuşi lui Oleg». În afară de aceste dări Oleh a obţinut o mulţime de privilegii pentru negustori ruşi. În semn de victorie asupra Constantinopolului Oleg atârnă deasupra porţii cetăţii scutul său şi se întoarse la Kiev.[2]

După aceea Oleh a pornit împotriva ţărilor din răsărit, până la Marea Caspică şi până în Persia (Iran) şi întreaga lume a aflat despre marea şi viteaza oaste a Rusiei Kievene. Când şi unde a murit Oleh nu stă scris. Se ştie doar că a fost că a murit undeva în Kiev, iar mai târziu cneazul Volodymyr a ardonat să-i fie dezgropate osemintele şi după ce au fost creştinate le-a îngropat lângă zidurile  bisericii Desyatyna (înseamnă zeciuială, cnejii donau a zecea parte din venitul lor acestei biserici).

Despre moartea cneazului Oleh cel Înţelept există o frumoasă legendă care spune că Oleh pornind la luptă a chemat la el pe un ghicitor şi i-a poruncit:

–        Ghiceşte-mi, când şi de ce moarte voi muri!

Atunci ghicitorul i-a spus:

–        Mare oştean eşti tu cneazule! Întotdeauna te afli sub săgeţile duşmane. Dar nu ţi-e dat

să mori de săgeată, doarece săgeţile te ocolesc. Moartea o să ţi se tragă de la calul tău.

Cneazul a râs şi a spus:

–         Moartea o să mi se tragă de la calul meu, spui ghicitorule? Cine ar crede aşa ceva!

Dar te voi asculta şi voi da drumul calului meu, care mi-a fost tovarăş de nădejde în luptele pe care le-am dus!

Şi a dat poruncă cneazul să dezhame calul şi să-l lase liber, dar să-l hrănească bine, după care încălecă pe alt cal şi porni la luptă. După un an sau doi, când s-a întors a întrebat:

–        Unde este calul meu drag?

–        Calul tău a murit demult, îi putrezesc oasele pe o movilă de după zidurile cetăţii,

răspunseră slugile.

I-a părut rău cneazului după calul său şi a poruncit să-l ducă să-i vadă oasele, iar când s-a oprit deasupra craniului alb al calului a lăcrimat spunând:

Nu ai ştiut să-mi ghiceşti, bătrâne ghicitor! Iată calul meu e mort, iar eu încă trăiesc deci cum ar putea să mi se tragă moartea de la el?

Dar nu a terminat bine de vorbit, când din craniul calului a ieşit o viperă şi l-a muşcă de picior, nimeni nu l-a mai putut salva de la moarte. Astfel s-a împlinit ceea ce i-a ghicit bătrânul ghicitor.


[1] Форостецький Володимир Васильович » Віщий Олег 2009р.в. п.о. 95на95

[2] Поход Олега в Царьград. Гравюра Ф. А. Бруни, 1839.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: