Personaje demonice în folclorul ucrainean

„Copilul știa că lumea e stăpînită de necuratul, că Aridnîkul[1] cîrmuiește toate; că pădurile sînt pline de duhuri, care-și pasc acolo marha[2]: cerbii, iepurii și căprioarele; că prin păduri lăinicește veselul Ciuhaister[3], care poftește pe drumeți la joc și sfîșie pe mauce[4]; că în pădure trăiește glasul securii. Mai sus, pe depărtările nedei sterpe, maucele își încing nesfîrșitele lor hore, iar printre steiuri de stînci se ascunde Sotea…”

Mihail Koțiubinsky – Umbrele strămoșilor uitați”

Religia, credinţele şi ansamblul mitologic ale unui grup etnic vorbesc foarte mult despre structura socială a acelui popor de-a lungul timpului şi ne pot oferi informaţii privind modul de a percepe şi de a înţelege lumea. Lucian Boia spune: „Fiecare naţiune îşi are propria mitologie istorică. Nimic nu lămureşte mai bine prezentul şi căile alese spre viitor… decât modul cum o societate înţelege să-şi asume trecutul”[5].

La momentul adoptării creștinismului poporul ucrainean avea o demonologie foarte dezvoltată. Cu timpul, datorită influenţei creştinismului, ea s-a scimbat foarte mult: puterea supranaturală s-a transformat într-o putere rea, necurată. Etonografii susţin că marea majoritate a imaginilor demonologice ucrainene au origini precreştine. Credinţa oamenilor în spirite rele se leagă de faptul cum îşi imaginau lumea ce-i înconjura. Cele mai frecvente imagini demonologice ucrainene sunt dracii, vrăjitoarele, spiriduşii, sirenele, maucele,  pesyholovtsii[6], vampirii etc. Unele dintre ele sunt un fel de continuare genetică, o transformare a imaginii diavolului, care a existat înainte de crearea lumii, în funcție de credințele populare.

Portretele demonice create de poporul ucrainean sunt luminoase, capricioase şi par foarte reale, altfel nu ar putea fi reflectate atât de bine în poveştile şi cântecele populare, dar şi în creaţiile autorilor clasici şi contemporani. Cel mai des dar şi cel mai bine zugrăvit este portretul dracului, care după cum spun legendele a fost înainte de facerea lumii. Când peste tot domnea haosul, Dumnezeu stătea deasupra apelor şi deodată l-a zărit pe drac care se scălda în apele înspumate, aflând cine este l-a luat la el. O altă variantă spune că l-a văzut în crăpătura unei stânci şi l-a chemat de la făcut mai mare peste îngeri, iar lumea, Dumnezeu a creat-o deja împreună cu dracul.

Imaginea diavolului este foarte des întâlnită în operele scriitorilor ucraineni. Oleksa Storojenko în „Diavolul îndrăgostit” ca şi Gogol în „Serile din câtunul de lângă Dikanka”  încearcă să redea imaginea poetică a Ucrainei, însufleţită de tot felul de credinţe, legende şi cântece. Povestirea se bazează pe motivul mitologic – dragostea dintre drac şi vrăjitoare şi poveşti despre isteţimea cazacilor. Povestea bunicului despre întâlnirea zaporojeanului[7] Chiril cu dracu, istoria vrăjitoarei Odarka conţin scene vii, fantastice presărate din belşug cu umor de bună calitate. Astfel de subiecte găsim şi în creaţiile lui Stepan Vasylchenko („Viscolul”) şi ale altora.

Prozatorul şi publicistul ucrainean Serhii Placynda  spune că dracul, la început purta numele şi înfăţişarea lui Ciornoboh (zeul negru) opusul lui Biloboh (zeul alb) care simboliza puterea luminii şi a tot ce e frumos pe pământ. Dracul este fiul lui Ciornoboh şi al Marei[8]. Potrivit unei legende, dracu a fost singur pe lume şi plictisit, a mers la Biloboh să ceară un prieten. Biloboh i-a permis acestuia să-şi moaie vârful degetului în apa vieţii şi să-l scuture înapoia sa. Din acea picătură de apă trebuia să apară un prieten pentru drac.  Însă dracul şi-a înmuiat toată mâna şi astfel, când a scuturat-o înapoia sa au apărut o mulţime de draci care au început să facă rele în rai. Atunci zeii i-au zvârlit din rai şi astfel dracii au zburat 40 de zile, până când  Biloboh a rostit: „Amin”, atunci dracii s-au oprit din zbor şi au rămas în acel loc pe veci: unii în apă, alţii în păduri, pe câmp etc.[9] În urma acestei neascultări a dracului, care în loc de un prieten şi-a făcut mai mulţi, – „o mulţime de draci”, – spune legenda, au apărut: Blud, Vodianyk, Polovyk şi alţii. 

Blud – (cuvântul blud are în limba română mai multe semnificaţii: rătăcire, pribegie şi desfrâu, destrăbălare, dezmăţ), apare sub înfăţişări diferite (om, pasăre, pisică, câine, lumină etc.) şi pândeşte la răspântii de drumuri şi îl poartă pe drumeţ, învârtindu-l în acelaşi loc, până la epuizare sau îl duce în mocirle, ape şi râpe batjocorindu-l. Drumeţii se apărau împotriva lui întorcându-şi cămăşile pe dos sau aducîndu-şi aminte în ce zi s-au născut şi au fost botezaţi, sau în ce zi a fost Sfânta Seară de Crăciun şi ce mâncăruri au fost pe masă în acea seară, acesta dispărea, pierzându-şi puterile la cântatul primului cocoş.

Legenda spune că Blud, fiind un duh rău  a fost aruncat din cer, dar nu a reuşit să ajungă pe pământ, după ce Dumnezeu a zis: „Amin” şi a rămas atârnat undeva între cer şi pământ.

Olga Kobyleanska scrie: „Blud fie el cât de mic, tot reuşeşte să-l ademenească pe om”.[10]

Vodianyk este duhul rău al apelor ce apare ca un moş, acoperit cu plante de apă, cu barbă lungă şi coadă. Se poate transforma în copil mic, ţap, câine, răţoi, peşte etc. Trăieşte în stăvilare şi iazuri, iar când se supără aduce mari pagube: revarsă râurile, distruge digurile şi morile, înneacă oamenii. Cel mai bine este zugrăvit în drama „Cântecul pădurii” scrisă de Lesia Ukrainka.

Vodianyk este dracul transformat pe care l-a aruncat Dumnezeu din cer şi după 40 de zile a căzut în apă, de unde nu l-a mai lăsat să iasă.[11]

Polovyk – Duhul rău al câmpurilor, creat de diavol. Aruncat din rai, după porunca lui Dumnezeu a rămas în câmp. Este considerat stăpân al stepelor, câmpurilor, pajiştilor şi luncilor.                    În legende şi poveşti se asemănă mai mult cu animalele, acoperit cu păr şi cu coadă, gheare, aripi, coarne mici, urechi de viţel şi dinţi mari. Se poate transforma păcălindu-i pe oamenii care credeau că stă ascuns în lanul de grâu şi să nu-l supere când secerau, lăsau un snop pe care îl răsuceau spunând că „răsucesc barba lui Polivyk”. În unele părţi i se atribuie şi calităţi pozitive,   în Boikivshchyna de exemplu este considerat ca fiind păzitor al răzoarelor.[12]

Aceste personaje fac parte dintr-un întreg ansamblu mitologic foarte colorat şi deseori diferit de al altor popoare, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Vychor – (lb. rom. vârtej, masă de aer puternică care se mișcă repede, atrăgând și ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc.), apare deseori şi sub înfăţişarea unui om negru, cu pielea acoperită de păr, cu aripi şi coadă, cu gheare mari, fără pântece, i se văd măruntaiele din care cauză este denumit Kotolup (jupuitor de pisici). Vychorii deşi trăiesc în câmp, nu stau într-un loc ci aleargă mereu, mai ales înainte de ploaie, deoarece se tem de tunet, care-i ucide. Aleargă doar ziua şi prin asta se deosebesc de alte puteri rele. Când îl prind pe om, acesta se va îmbolnăvi cu siguranţă, de aceea când un Vychor merge pe mijlocul drumului ridicând rotocoale de praf, nisip, sau iarna de zăpadă, omul trebuie să se ferească din calea sa. Împotriva lui se poate apăra doar cu cuţitul: când se apropie de om, acesta trebuie să strige: Kotolup! Şi să arunce cuţitul în acest vârtej, dacă pe lama cuţitului apare sânge, înseamnă că Vychorul a fost ucis.

Una dintre legende spune că atunci când fiica dracului se mărita cu un fecior de om, de bucurie dracu s-a învârtit şi s-a prefăcut în Vychor, de aceea  ucrainenii numesc vârtejul – nunta dracilor.

O altă legendă culeasă de Pavlo Ciubynskyi spune că Vychor este zmeul înaripat. Dracu când vrea să devină Vychor, primii şapte ani se târeşte asemenea unui şarpe obişnuit, în următorii şapte ani devine o târâtoare mare, iar peste alţi şapte ani, încep să-i crească aripile, atunci se retrege în crăpăturile stâncilor de unde iese la plimbare înainte de a începe furtuna, vântul aripilor sale rupe copacii şi dărâmă clădirile.[13]

Lisovyk este duhul pădurii ce se întrupa într-un moşulache foarte bătrân, cu barbă mare, se mişca foarte iute, când stătea la soare  nu făcea umbră şi avea o înfăţişare respectuoasă, se îmbrăca în haine croite din scoarţă de copaci de diferite culori, iar pe cap purta o cuşmă mâţoasă din piele de jder (astfel îl descrie Lesia Ucrainka în drama „Cântecul pădurii”). Făcea rău oamenilor, încurca drumul celor ce treceau prin pădure şi îi făcea să rătăcească. Era numit şi „păstorul animalelor sălbatice mici” deoarece îi apăra de fiare răpitoare şi de vânători. Lisovykii îşi formau în păduri familii şi trăiau precum oamenii obişnuiţi.

Perelesnyk  – (Zburător, în mitologia populară românească acesta era o ființă fabuloasă, imaginată ca un duh care chinuie somnul fetelor, în literatura romantică este personificarea dorului de bărbatul iubit), în mitologia ucraineană apare ca o stea ce cade din cer şi vizitează oamenii luând înfăţişarea unor persoane dragi. El se poate naşte din dor după o persoană decedată, poate lua înfăţişarea acelei persoane şi chiar să se unească prin cununie cu oamenii vii. Copiii ce se năşteau din astfel de căsătorii erau consideraţi Odmynki. Era foarte greu, aproape imposibil să goneşti un Perelesnyk din casa în care s-a aşezat.

Scarbnyk (vistiernic), duh rău ce păzea comorile oamenilor care şi-au vândut sufletul lui. Când murea un asemenea om, Scarbnyk apărea cu un stol de corbi ca să-i ia sufletul… simboliza cruzimea şi rapacitatea.

Şubin – duhul minelor în credinţa minerilor din Donbass, de obicei, în povestirile lor apare ca un duh bun, dar poate deveni şi rău. Acest duh a fost botezat cu porecla unui miner,  al cărui suflet, după cum spune legenda, umblă îmbrăcat într-o şubă întoarsă pe dos şi cu o făclie în mână dând foc la gazele ce se acumulează în mină. Altă variantă spune că Şubin a fost un maistru minier ce îi bătea până la moarte pe muncitorii din subteran, iar o a treia susţine că Şubin vine de la zgomotul gazelor acumulate (şu-şu). [14]

Viy – (viya – geană), cel mai des apare ca un moş cu sprâncene stufoase, lungi şi cu gene la fel de lungi, din cauza cărora nu vede nimic şi asta e bine deoarece privirea lui ucide.  Are o mare putere magică distrugătoare, poate cu uşurinţă să surpe o clădire şi în locul ei să facă un iaz. Însă nu se poate folosi de această putere deoarece nu vede.

M. Gogol, care a scris povestirea „Viy”, a spus că acest  personaj al demonologiei ucrainene este marea creaţie a imaginaţie populare.

Domovyk – (dom – casă), este un spirit al casei care se îngrijeşte, iar câteodată aduce pagube familiei în a cărei casă trăieşte. Are înfăţişarea unui omuleţ, a unui pitic bătrân ce poartă cojocul întors pe dos şi trăieşte sub cuptor, sau a unui băieţel cu picioare de ţap, îmbrăcat în şalvari roşii şi pe cap poartă o căciulă cu coarne şi fumează dintr-o pipă lungă. Cu mult timp în urmă, ucrainenii credeau că se putea transforma în pisică sau în alt animal, ba chiar într-un lucru.

În perioda precreştină se credea că cel mai respectabil membru al unei familii, după ce moare devine Domovyk şi astfel are grijă în continuare de bunăstarea şi liniştea casei.

După creştinizarea poporului ucrainean, biserica l-a transformat pe Domovyk într-un spirit rău[15]. La fel susţine şi scriitorul Ivan N. Levyţki că în timpurile precreştine acesta a fost zeul focului din casă şi a cuptorului şi nicidecum un spirit rău.

Şi în timpurile noastre oamenii mai în vârstă cred că Domovyk trăieşte în fiecare casă pe cuptor, doar că nu-l vede nimeni şi îi ajută pe gospodari. Există multe poveşti despre oameni bogaţi care ţin nouă zile sub braţul stâng un ou de la o găină neagră, care s-a ouat prima dată  şi astfel îl clocesc pe Domovyk.

Chuhaister numit şi omul pădurii sau  moşul pădurii, lipseşte din mitologia altor popoare slave fiind cunoscut doar în Carpaţii Ucraineni. În Boikivshchyna este cunoscut sub numele de Did (moş) iar în Transcarpatia Nochnyk (omul nopţii). Originea cuvântului Chuhaister a rămas nedeterminată până în zilele noastre. Cercetătorii contemporani îl asociază cu Chuha (Gubă – haină țesută din lână, cu mițe ce seamănă cu piele o de oaie), probabil din cauza părului său alb sau negru ce-i acoperă întreg corpul. Legendele îl descriu ca fiind vesel, voios, tot timpul cântă, dansează şi vânează Mavcele care ademenesc pe tinerii păstori şi tăietori de lemne în adâncurile pădurilor şi îi ucid. Este înalt ca bradul, umblă dezbrăcat în pielea goală sau îmbrăcat în haine albe şi nu îl poate omorî nimeni, nici oamenii, nici animalele, deoarece aşa îi este dat. Deseori se ascunde în frunzăriş şi pândeşte Mavcele, iar când prinde câte una o sfâşie şi o mănâncă. Huţulii susţin că Chuhaister este om care a fost blestemat de vecinii săi.

Multe legende despre Chuhaister, Chuhaistriuc, întâlnim în satele ucrainene de pe Valea Ruscovei, jud. Maramureş, unele dintre ele, culese de învăţătorul şi folcloristul Olecsa Bevka, au fost publicate în revista scriitorilor ucraineni din România „Naş holos” („Vocea noastră”). Mai în toate aceste legende, Chuhaister este ocrotitorul şi salvatorul omului care trăieşte în munţi şi pe care ori de câte ori îl întâlneşte, îl invită la dans. Păstorii şi tăietorii de lemne îi aduc în jertfă mămăligă sau balmuş[16], deoarece acesta este bătrân şi nu are dinţi pentru a mânca altceva.

De asemenea, Chuhaister  intra noaptea prin casele oamenilor şi verifica dacă au apă în găleată. Dacă cumva găleata era goală, ca să-l pedepsească pe gospodar îi lua acestuia copilul şi îl creştea ca să devină asemenea lui. De aceea, huţulii întotdeauna se culcau numai după ce verificau dacă găleţile sunt pline cu apă ca să nu-l supere pe Chuhaister care îi înzestra cu diferite haruri şi îi ajuta pe meşteşugari. În unele legende, Chuhaister apare în rolul haiducului, tâlhărindu-i pe boieri şi ajutându-i pe săraci. Imaginea acestuia o întâlnim şi în creaţiile clasicilor ucraineni precum Lesia Ucrainka „Cântecul pădurii”, Mihailo Koţiubinski „Umbrele strămoşilor uitaţi” etc.

Upyr – (cunoscut la popoarele slave sub nume similare, de exemplu upior, vampir, vămpir etc.) pare a reflecta tot un vechi duh al răului.

Sorin Paliga observă că tradiţia dispare la ruşi, dar reapare sub influenţa ucraineană, unde vampirul ca şi la polonezi, de altfel – pare a continua o tradiţie foarte veche. Imaginaţia popoarelor slave îi descrie pe vampiri sub diverse metamorfoze şi sub felurite reprezentări, în general în contextul morţii şi al răului din univers. Se pare că termenul este slav, forma cea mai veche fiind reconstituită ca opirь. Limbile occidentale au preluat forma tardivă medievală vampir, preluată – se pare – de la sârbi, în contextul în care se răspândiseră pe atunci zvonuri sau chiar „articole ştiinţifice” despre cazuri de vampirism. De fapt, s-a petrecut un fenomen similar personajului Dracula care, de la un vag şi aproximativ cadru istoric real, s-a transformat rapid într-un personaj demonic, recreat conform gustului epocii.[17]

Legendele ucrainene îl zugrăvesc pe Upyr ca fiind mai mare peste vrăjitoare, dar îl întâlnim şi în creaţiile literare ale lui Ivan Cotlearevskyi, Ivan Franko, Lesia Ucrainka, Mihailo Koţiubinskyi şi ale altora.

Există câteva variante care-l zugrăvesc pe Upyr. În una, el este fiul dracului şi al vrăjitoarei. Trăieşte la fel ca orice om, deosebindu-se de acesta prin răutate.  Potrivit altei legende, aceştia au înfăţişarea oamenilor, dar sunt adevăraţi draci.  Mai există şi credinţe că Upyrii sunt cadavrele vrăjitoarelor şi ai oamenilor răi în care intră dracii şi îi pun în mişcare. Orice om poate devenii Upyr dacă l-a suflat vântul de stepă. Cu înfăţişarea sa Upyrii nu se deosebesc de oameni sau se pot deosebi prin culoarea roşie a obrajilor. Copii cu capul mare, cu mâini şi picioare lungi sunt consideraţi de asemenea, Upyri.

În folclorul ucrainean Upyrii se împart în două categorii: în morţi şi vii. Cei morţi sunt roşii în obraji, stau în sicriu cu faţa în jos şi nu se descompun niciodată. Cei morţi au o statură foarte solidă, ca să-i poată căra în spate pe cei morţi.  Upyrii morţi fără ajutorul celor vii nu ar putea face niciun rău oamenilor, deoarece nu pot umbla.

Etnograful şi folcloristul Olexandr Afanasiev Chujbynskyi susţine că Upyrii nu sunt altceva decât morţii care hoinăresc pe pământ, care în timpul vieţii au fost vrăjitori, vârcolaci sau oameni pe care biserica i-a excomunicat din sânul ei (ucigaşi, eretici, apostaţi). Noaptea, aceştia ies din morminte şi intră prin casele oamenilor atacând copii mici şi le sug sângele. Ei pot hoinări pe pământ până la primul cântat al cocoşului, după care se întorc în morminte. Ca să scape de ei, oamenii îi dezgropau şi le străpungea inima cu ţepuş din lemn de plop, sau îi ardeau. De asemenea se considera că Upyrii erau pricina recoltei slabe, secetei, epidemiilor, catasrofelor naturale şi a morţii.

Multe dintre personalităţile istorice ucrainene erau considerate Upyri, ca de exemplu V. Dunin Borkovskyi ofiţer superior de cazaci şi om de stat, a fost dezgropat şi străpuns cu un ţepuş din lemn de soc, deoarece ieşea în fiecare noapte din mormânt, această scenă a fost zugrăvită pe peretele catedralei Sfânta Treime din Cernigov.

Vovkulak – (vovk – lup) om ce se poate transforma în lup. În drama „Cântecul pădurii” scrisă de Lesia Ukrainka, Lukaş se transformă în lup. Neamul cel mai apropiat al Vovkulakului se consideră a fi Streha (Strigoaică).

Se credea că aceştia se pot naşte astfel, sub o anumită zodie, sau pot deveni pe parcursul vieţii. Dacă lupul tăia calea unei femeie gravide, sau dacă aceasta mânca din carnea unui animal ce a fost sfâşiat sau rănit de lup, copilul se năştea Vovkulak. De asemenea, dacă un bărbat se împreuna cu nevasta lui în ajunul unei sărbători sau în post, copilul născut, dacă era băiat devenea Vovkulak. Oamenii puteau deveni Vovkulaci dacă erau fermecaţi de un vrăjitor sau o vrăjitoare: dacă creştinul uită de Dumnezeu şi leagă prietenie cu forţele răului, vrăjitoarea îl duce pe un munte înalt, înfige un cuţit în pământ şi îi spune acestuia să se dea de trei ori peste cap, atunci trupul său se acoperă cu păr şi devine Vovkulak. Dacă un astfel de om, transformat în Vovkulak, trăieşte trei ani printre lupi şi cineva reuşeşte să-l transforme din nou în om, atunci el niciodată nu va mai putea deveni Vovkulak. Un Vovkulak poate redeveni om dacă îl trece peste un jug sau ham, dacă se dă din nou de trei ori peste cap. Dacă cineva îl loveşte de trei ori peste cap cu o legătoare, atunci la fel redevine om.

Vovkulakul, noaptea se transformă în lup şi trăieşte în haită alături de ei. O legendă din Volyni vorbeşte despre un om pe care vrăjitorii l-au transformat în lup, iar câinii l-au alungat din sat în pădure. Când acestuia i s-a făcut foame l-a zărit pe Sf. Gheorghe călare pe un cal alb, care a fluierat după un lup, iar când acesta s-a apropiat i-a spus: „Ia-l pe acest tovarăş al tău şi ai grijă de el, deoarece încă nu ştie să-şi facă singur rost de hrană”.

Vovkulacii au privirea încruntată, sprâncene stufoase, împreunate şi ochii roşi. Deseori sunt confundaţi cu Upyrii.

Pesyholoveţ – Apare în legende ca un uriaş cu trup de om şi cap de câine, plin de cruzime, bând sângele duşmanilor săi. În unele poveşti ucrainene Pesyholovţii, sunt acoperiţi de păr ca urşii „cu o singură coastă şi cu un singur ochi”, câteodată cu un corn în frunte. În altele sunt uriaşi ce umblă într-un picior, au o singură mână şi un singur ochi, însă se deplasează foarte repede agăţându-se unul de altul. Există şi poveşti despre femei uriaşe ce seamănă cu Pesyholovţii, acestea se hrănesc cu carne de om.

Zalojni merţii  (morţii chezaşi), conform credinţei populare ucrainene toţi sinucigaşii erau consideraţi necuraţi şi erau îngropaţi la răspântii de drumuri, pe răzoare şi în văgăune adânci. Sufletele lor luând diferite forme hoinăreau prin lume până când nu îşi ispăşeau păcatul,  deseori aceştia îi batjocoreau pe oameni. În timpul secetei mormintele lor erau udate deoarece se  credea că ei pot opri ploaia. Spre doesebire de ceilalţi morţi, sinucigaşi nu puteau ajunge la parastasele care se făceau spre pomenirea lor.

Odminok – copil schimbat la naştere. Ucrainenii credeau că Baba sălbatică sau zeiţa (Vezi Baba) putea să fure nou născuţii şi să pună în locul lor copiii săi. Asemenea copii erau recunoscuţi foarte uşor după capul lor mic, burtica mare şi picioare subţiri, pe deasupra plângeau tot timpul şi se dezvoltau greu. Un astfel de copil putea trăi printre oameni până ajungea la vârsta de douăzeci de ani. Dacă cineva avea un asemenea copil şi dorea să scape de el mai repede trebuia să-l pună într-un sac şi să-l lase la o răspântie de drum, sau să-l arunce la groapa de gunoi. Atunci necuratei mame i se făcea milă de el şi îl lua de acolo. Ca să-şi apere copiii de duhurile rele, ucrainenii niciodată nu pomeneau numele acestora după apusul soarelui.

Zlydni – (sărăcie) spirite rele ce aduc nefericirea în casă. Sunt mici, umblă îmbrăcate în zdrenţe şi veşnic flămânde. Stau după cuptor, sau pe umerii oamenilor săraci şi nu se dau jos decât după moartea acestora. Există foarte multe legende şi poveşti în care oamenii scapă de ele ademenindu-i să intre în sac, sticlă, oală sau într-o groapă, după care leagă repede sacul sau astupă sticla, oala sau groapa. Dacă cineva dezleagă sacul sau destupă sticla, Zlydni sar pe umerii lui şi ai lui vor rămâne.

Mavky – (mavcele) spiritele copiiilor care s-au născut morţii sau au murit înainte de a fi botezaţi. Deseori apar ca nişte fete foarte frumoase care prin cântecele şi dansurile lor îi ademenesc pe flăcăi în păduri, unde îi gâdilă până ce mor, sau le taie capetele. Se putea salva sufletul copilulu mort, în Ziua Sfintei Treimi, aruncând în sus o batistă şi rostind: „Te botez”. Astfel sufletul salvat ajungea în rai. Dacă sufletul nu ajungea în rai, în şapte ani se prefăcea în Mavkă şi făcea rău oamenilor.

Imaginea Mavcei este foarte des întâlnită în literatura ucraineană. Ea este personajul principal al dramei „Cântecul pădurii” de Lesea Ucrainka, sau Mavka Liubava din „Legenda huţulă” de Oleh Romanciuk, de asemenea o întâlnim în „Umbrele strămoşilor uitaţi” a lui Myhailo Koţiubinskyi şi a altora.

Baba – are înfăţişarea unei femei cu părul lung, care prinde oameni şi îi gâdilă până mor. Este considerată una dintre cele mai mai vechi zeităţi a proto-ucrainenilor (din epoca de piatră) şi a ucrainenilor antici (din paleolitic, neolitic, eneolitic şi din epoca bronzului). Zeiţa fertilităţii, sănătăţii a femeilor gravide şi a vânătorilor. Cultul Babei s-a dezvoltat în timpul matriarhatului, în cinstea ei se ridicau capele pe vârfurile munţilor deasupra râurilor, se aduceau jertfe de animale, se întreţinea focul nestins, iar bărbaţii, vânători şi militari, dansau dansuri rituale. Aproximativ prin sec. XVI-XV, cultul Babei se transformă în cultul Berehyni, (vezi Rusalca).

În folclorul ucrainean o întâlnim foarte rar. La huţuli apare ca o femeie foarte înaltă, salabă şi cu părul lung care stă ascunsă în porumb şi omoară copiii cu pisălogul sau îi gâdilă până mor. În unele părţi a Ucrainei se credea că dacă cineva reuşeşte să o prindă, Baba îi va sluji ca o slujnică credincioasă, iar în altele se spune că schimbă copiii săi cu nounăscuţii necreştinaţi.

Ea mai este considerată şi varianta feminină a spiritului casei Domovyk (Domovoi).

Rusalca –  Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i.

În mitologia ucraineană Rusalcele sunt fetele înnecate ce trăiesc în adâncul apelor într-un castel de cristal. Câteodată ademenesc la ele fetele care nu au noroc în viaţă. Zeii nu au dreptul să intre în castelul lor.

Desigur în afară de aceste personaje poporul ucrainean mai crede şi în puterea plantelor, arborilor, animalelor chiar şi toponimelor mitice, care îi pot ajuta sau pedepsi.

În timpurile străvechi, omul primitiv observă că în jurul său se întămplă tot felul de lucruri pe care el nu le putea înțelege și multe dintre ele, nu doar că acționau cu o forță mult superioară lui dar îi erau și dăunătoare pe deasupra. Înțelegerea lumii înconjurătoare îi oferea omului primitiv liniștea, îl învăța cum să trăiască și să evite multe pericole. Astfel fenomene au fost personificate foarte timpuriu, dar spiritele rele de obicei primeau o denumire colectivă, deoarece erau prea multe.

Scrierile antice menționează frecvent că strămoșii ucrainenilor se închinau râurilor, mlaștinilor, izvoareler, fântânilor, munților, plantelor, padurilor, ș.a.m.d. și îi aduceau jertfe. Demologia slavă a fost suficient de dezvoltată, deoarece slavul primitiv vedea în jurul său o întreagă lume de ființe superioare lui, pe care le-a personificat în imaginația sa. Totul în jurul omului era puternic și deseori dăunător.

Inițial spiritele din apropierea omului au fost bune, dar cu trecerea timpului puteau să se și înfurie, să devină rele, unele dintre ele parcă se străduiau să-i facă rău tot timpul omului.  Relele pe care le puteau aduce aceste spirite erau foarte diverse, fiicare spirit aducea daune în domeniul său. De pildă dacă înainte de culcare omul nu invoca spiritul rău, acesta în timpul somnului intra în el, și îi provoca diferite boli. Dacă nu se luau măsuri la timp, spiritele rele puteau aduce inundații, secetă, întunecarea cerului, furtuni, foamete, frig ș.a. Astfel cel mai important lucru pentru om era să știe cum să se ferească de aceste forțe supranaturale, trebuia să-i îmbuneze, să-i îmblănzescă prin diferite jertfe. Întradevăr unele dintre spirite deveneau bune, dar altele rămâneau infiferente la jertfele aduse, sau dimpotrivă se înfuriau mai rău, atunci omul trebuia să știe cum să-i blesteme, să-i sperie, sau să-i păcălească. Metodele erau multe, se credea că spiritele rele se tem de cântatul cocoșului sau lătratul câinelui, mai tărziu în perioada creștină, metodele de alungarea spiritelor rele s-au înmulțit – se temeau de clopotele bisericii, de tămâie și mai ales de cruce, toate aceste lucruri îi alungau spre ascunzișurile lor permanente.

Dacă spiritele rele aduceau boala într-o casă și se îmbolnăveau toți, femeiile erau cele care îi salvau pe membrii familei alungând spiritele rele. Ieșeau noaptea dezbrăcate, numai în cămăși de noapte sau în pielea goală, cu părul despletit și trăgeau cu plugul o brazdă în jurul casei, în același timp strigau și loveau în diferite obiecte de tablă ca să facă mult zgomot. Speriată boala fugea din casă și nu se mai putea întoarce din cauza brazdei trase în jurul casei. Dacă boala intra în vre-o casă vara putea fi păcălită: femeile ieșeau afară și colindau lângă geam, iar boala crezând că a venit iarna fugea speriată și nu se mai întorcea.

 


[1] Necuratul

[2] Vitele

[3] Moșul pădurii

[4] Nimfe ale pădurii

[5] Lucian Boia, Istorie şi mit în conştiinţa românească, Bucureşti, Humanitas, 1997, pag. 9.

[6] Demoni cu trup de om şi cap de câine.

[7] Cazac dintr-o organizaţie ucraineană ca character militar (din perioada sec. XVI-XVIII).

[8] Zeiţa nopţii, a coşmarurilor, nălucilor, bolii şi a morţii corespunde zeiţei greceşti Hecate.

[9] Serhii Placynda, Dicţionarul mitologiei antice ucrainene, Kiev, „Scriitorul ucrainean”, 1993.

[10] în povestirea „Pământ”

[12] O. Potapenko, Slovnyk Symvoliv, 1997.

[13] Trudy Yetnohrafichesko-statystycheskoi yekspedytsyi v Zapadno-russkyi Crai,  vol. I-VII.

[14] Bublyk Mychailo, Shakhtarskyi Chort, Ucraina Moloda № 142, 2010.

[15] Serhii Placynda, Dicţionarul mitologiei antice ucrainene, Kiev, „Scriitorul ucrainean”, 1993.

[16] Mâncare ciobănească din unt cu brânză și cu ouă sau din făină cu lapte și unt:

[17] Sorin Paliga, Eugen S. Teodor, Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii. O altă vedere de la Dunărea de jos, Editura Cetatea de scaun, Tărgovişte, 2009.

3 comentarii (+add yours?)

  1. cartifaine
    Dec 15, 2013 @ 08:08:38

    Interesant articol, inclusiv prin corespondentele cu folclorul romanesc.

    Răspunde

  2. mantaualuigogol
    Dec 15, 2013 @ 09:07:44

    Mulţumesc de trecere şi apreciere.

    Răspunde

  3. fatanoptii
    Ian 13, 2014 @ 11:58:20

    Reblogged this on fata noptii.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: