Pătărăniile unchiului Fedea (15)

BINOCLUL

 

Două săptămâni în cap, ca un ocnaş, unchiul Fedea a sfărmat piatra cu târnăcopul şi cu barosul, iar acum privea cu mândrie spre cele patru grămezi de piatră, pe care Grigore Lumei urma să le încarce în căruţă şi să le ducă de acolo. Unde va duce Grigore piatra?… Habar nu avea. Putea s-o ducă „la dracu-n praznic” sau „unde şi-a înţărcat mutul iapa” sau putea să n-o ducă de loc, unchiului Fedea îi era totuna!  El îşi făcuse treaba, şi de acum încolo, binoclul e al lui.

– No, amu cucăru îi a mnieu! Da ce cucăr… cu şcătuie de ptiele şă cu încuietore de sier, aşe cucăr mai rar, nici nu-mi pare rău că am chirlopănit două săptămâni de nu-mi simt mânurile de la de la crampen şi baros până am zdrobdit patru mâgle de piatră, ’tui lompăul mamei mă-sii de treabă, – înjură unchiul satisfăcut.

Mult s-a mai bucurat unchiul Fedea de binoclul câştigat cu sudoarea frunţii sale, căci aşa l-a blestemat Dumnezeu pe om: „Cu sudoarea frunţii tale o să-ţi câştigi visurile vieţii”, iar binoclul – era visul cel frumos, pe care unchiul Fedea îl tot visa din fregedă pruncie.

Însă bucuria unchiului Fedea era umbrită de două „guri spurcate”: una a „mârhoiei de babă” şi alta a „căcănarului de Micloş”, care parcă se vorbiseră să-i facă zile fripte.

– A robotit ca un şalgău în ocnă pentru un căcat de cucăr! – se văicărea pe la vecini mătuşa Măria. – Ş-amu şi l-a spânzurat de gât, spânzura-s-ar de grinda podului trântorul naibii, că nici o haznă nu-i de el – toată ziua stă cu ochii beliţi în cucăr şi fluieră ca la nuntă.  

            Dar vorbele „şişcoaiei de babă” nu îl necăjiră atât de rău ca cele rostite de „bitangă de Micloş” şi anume că binoclul lui nu ar fi binoclu militar ci „aşe o bagatelă de zăbavă pentru prunci”.

– ’tuţi ţâţa mă-tii ce ai supt-o azi şi mâ’ni de batjocoros, ascultă numa’ la el de obdielar păduchios – cucăru meu nu-i cătănesc! Parcă-i chior şi nu vede că-i verde, apăi de-i verde musai să fie cătănesc, dar se pricepe el la cucăre cum se pricep caprele mele la calendarul pravoslavnic. Mama lui de mocârtan! Apăi aşe cucăr nu are nici pădurariu Filip că de-ar ave, ar vedea hoţii şi nu s-ar fura tomna-şe pădurea ca-n codru. Da’ eu cu îst cucăr de mă uit spre Pârloaga Ungurului văd şi penele de la gâşte pân iarbă, de mă uit spre Sărata îi văd pe toţi care se duc la târg, de mă uit spre Dealul Dobrucii văd totul ca-n palmă, iar de mă uit spre Măgură o văd şi pe Varvara a lu Cecerişcă când se duce „unde merge împăratul pe jos”. Ptiu la ea că n-are pic de ruşine, neruşinata!… Eu mă uit la ea prin cucăr, iar ea îşi bagă curu’ cât un tanc în nasul meu şi puşcăreşte ca din tun.

Dar odată la cârciumă „bitanga de Micloş” îl luase prea de tot peste picior:

–        Apăi ţie Fedea nu ţi-s toate caprele acasă, zău de nu!…

–        No, ni la el! – se supără unchiul Fedea. – Apăi, de ce grăieşti aşe cu mine tu

Micloş?!…     

            – Da cum să grăiesc măi Fedea, dacă tu parcă ai bolunzât de cap, ţi-ai agăţat cucăru de gât, ca jizii din Fiflaemul de Crăciun tingerea şi umbli aşe teleleu prin sat. Batăr de-ar si cucăr cătănesc, da’ aşe…

            „No las că-ţi arăt eu ţie unde iernează racii, Maria mâne-ta de bitangă, că te legi de mine ca orbul de uluca zăplazului, no amu ni, ţi-oi zâce eu una de o să mă ţii minte pân la copârşeu!…” – înjură unchiul Fedea în gând, după care cu voce blândă îi spuse lui Micloş:

            – Apăi, tu Micloş să nu grăieşti aşe no!… Că tu cătană n-ai fost şă n-ai de unde şti cum arată un cucăr cătănesc, da ţi-l arăt eu amu ni, ia numa’ uită-te p’în el.

–        Încă n-am bolunzit ca tine, să mă holbez la lume p’în cucăr! – ripostă Micloş.

–        Apăi, de nu vrei nici nu-i hia să te uiţi, da să şti că eu de la mine de acasă văd

pân’ la tine acasă pe Soloneţ. Aşe să şti no!

–        Vezi tu un fras, să te frământe! Că multe le mai şi scorneşti, – spuse râzând

Micloş.

            – No, apăi văd că te apucă îndoiala, da’ eu numa’ adevăr ţi-am grăit pân’ amu şi ca să-ţi dovedesc că nu umblu cu băsneli muiereşti ţi-oi spune ce ai făcut azi noapte mă!…

–        No, zi să te audă tăţi creştinii cât de scornitor eşti! – strigă bucuros Micloş.

–        Apăi no ce să zâc, că eu doară atâta am văzut că te preumblai în toiul nopţii

p’în odaia de la drum, ş-am zâs în mine: „No bdietu’ de Micloş i-o trăbuit nevastă tânără ş-amu nu se poate hodini noptea!     

            – No, amu măi Fedea te-ai făcut de comedie faţă de tătă cârciuma… că eu azi noapte fost-am cu nănaşu Gligor sus pe Măgură la oi! Ia să zică şi nănaşu, aşe-i nănaşu Gligor?!… – se bucura din ce în ce mai tare Micloş.

–        No, apăi… aşe-i! – spuse încurcat Gligor.

–        No, apăi amu priceput-am cum stă treaba! – se lovi unchiul Fedea cu palma

peste frunte. – Şi bou’ de mine mă tot întrebam şi mă minunam: „Ce bâză l-o fi muşcat pe Micloş de se plimbă în ptielea goală, taman cum l-o făcut mâne-sa, p’în odaie ş-o tot ţucă, ş-o  tot strânje-n braţe pe nevastă-sa?…” No, ni ş-amu priciput-am că îla no fo’ Micloş!

            Ca la o comandă, toţi creştinii din cârciumă izbucniră într-un hohot de râs, iar Micloş o zbughi prin uşă afară, înjurând de mama focului.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: