Pătărăniile unchiului Fedea (10)

DULĂUL

Aşa mare dulău cum era Doctor al unchiului Fedea, nu avea nimeni în toată Fedorivna. Ce-i drept mai aveau gospodarii câini mari, dar câine atât de mare şi de bun, adică atât de rău, cum era Doctor, nu avea nimeni.

Ciobanii din sat îl tot băteau mereu la cap să le vândă lor dulăul, însă unchiul Fedea nici nu voia să audă:

– Cum să-mi vând eu pretinul… Că aşe pretin bun nu am avut tătă viaţa me. Doctor ar rupe oricui grumazul pentru mine! – se fălea unchiul Fedea.

Odată, trecând cu turma pe lângă curtea lui, nişte ciobani din Dorna au vrut să-i dea trei oi în schimbul dulăului.

– Dă-le potaia măi omule! Ce haznă ţi de ea? Cioban nu eşti, lupii nu ne dau târcoale, hoţii nu ne calcă…

– Potaie eşti tu, muiere nebună! – strigă la ea unchiul Fedea şi le făcu semn ciobanilor că Doctor e prietenul lui şi nu-l schimbă pe nimic în lume.

Şi nu-l dădu!

Nu-l dădu atunci, dar îl dădu peste două zile lui Gavrilă Rădăcină, din satul vecin, pentru doi litri de horincă.

– Ai bolunzit de tâtul hucului!… – începu mătuşa Mărie – alaltăieri nu ai vrut să-l dai pe tri oi, ş-amu l-ai dat pe două chile de creangă, bat-o nevoia s-o bată, că numa’ la creangă îţi stă capu’!…

–        Ho, bugăt!… Bolunzit-ai tu muiere, au ce ai?… Din Dorna nu s-ar fi întors veci

dulăul, dar de aici din Sărata, mâine-i acasă – zâmbi şiret unchiul Fedea.

Şi întradevăr a doua zi dimineaţă, când unchiul Fedea  se trezi Doctor îl aştepta în mijlocul curţii dând prietenos din coadă.

O săptămână umblase, bietul Gavrilă Rădăcină la unchiul Fedea, ca acesta să-i înapoieze ori câinele, ori horinca însă unchiul Fedea o ţinea una şi bună: «Câinele nu s-a întors înapoi, iar târgu-i târg!»

Spre nenorocul unchiului Fedea, tocmai când Gavrilă Rădăcină îl crezu şi se gândi să nu-l mai tulbure, Doctor, ascuns în şură lătră cu glasul său grav.

– Bată-te Dumnezeu de lotru! – înjură Gavrilă şi-l lovi pe unchiul Fedea cu pumnul în piept.

–        Măi, măi Gavri’ da ce te-o apucat, cred că nu m-ai lovit doar aşe… în glumă…

–        Păi tu crezi că mie-mi arde de glume? – strigă furios Gavrilă.

–        No, atuncea-i bine, că nici mie nu-mi plac glumele.

Auzind asemenea răspuns, pe Gavrilă îl pufni râsul.

– Apăi tu Gavrilă… eu îţi dau înapoi horinca şi să nu crezi cumva că eu am vrut să

te fur, că eu am vrut doar să văd de se întoarce dulăul acasă.

– Te cred măi Fedea, zâmbi Gavrilă. De aceea l-ai şi ascuns în şură!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: