Rrofeţia lui Filotei

 

 Image

Romanul lui Cinghiz Aitmatov Stigmatul Casandrei” în afară de cele două motto-uri ale sale, primul din mitoligia greacă: „Când Casandra a respins iubirea lui Apollo, el a blestemat-o ca nimeni să nu-i creadă profeţiile…” şi al doilea din cartea înţeleptului rege al Israelului antic Solomon: „Iar mai fericit şi decât unii şi decât alţii este cel ce nu a venit pe lume, cel care n-a văzut toate relele care se săvârşesc sub soare.”, motto-uri, pe care cititorul le va înţelege pe parcursul lecturii, începe ca o evanghelie cu aceleaşi cuvinte ca şi Evanghelia după Ioan, apostolul: „La început a fost Cuvântul”. „Şi de această dată – la început a fost Cuvântul. Ca şi în acel Subiect nemuritor. Şi tot ce s-a întâmplat apoi a fost urmarea celor Spuse”. După care trece la descrierea agitaţiei din redacţia ziarului „Tribune”, ziar ce a obţinut dreptul exclusiv de publicare a unui document nemaiîntâlnit până atunci în istoria omenirii şi nu putea să rateze această şansă chiar cu riscul: „să declanşeze potopul universal care să măture tot ce e viu pe pământ, după care nici un ziar nu mai era de folos nimănui, nicăieri…”.

În acest timp futurologul american, omul de ştiinţe de la Harvard, numit apostolul futurologiei, Robert Bork se întorcea de la o conferinţă din Europa, unde a avut loc şi lansarea cărţii sale „Pariu cu mine însumi”. În avion, cu un pahar de whiskey în faţă se întreba ce rost are să prevezi destinele altora, să te chinuieşti căutând sensul vieţii, să explorezi ceva ce niciodată n-o să fie nimănui dezvăluit?! Încerca să se deconecteze, să nu se mai gândească la ceea ce-l preocupa continuu şi totuşi se gândea la noua monografie – propria sa Cântare a Cântărilor, bazată pe cercetările sale de-a lungul anilor, cercetări ajunse în pragul unor noi previziuni ştiinţifice că omul contemporan urma să dea piept cu probleme absolut noi, necunoscute până atunci, ca de  exemplu, ce ar face oamenii, trezindu-se deodată că soarele se răceşte brusc sau, dimpotrivă, că arde mai tare? Sperând că prin aceasta va reuşi să conştientizeze omenirea  de posibilitatea sfârşitului ei tragic şi că această conştientizare va funcţiona ca un îndemn pentru găsirea noilor mijloace de supravieţuire şi forme de dezvoltare, care la rândul lor, trebuie să ducă la un nou mod de viaţă şi la un nou tip de gândire.  

Fiind şi un fotograf amator, „fotogunoier” cum îl numea soţia sa Jessy, căreia „îi era credincios şi-n somn” se uita pe fereastră după  „vreun noruleţ bizar” şi la un viraj brusc al avionului vede plutind în ocean ca nişte năluci douăzeci de balene, în formaţie de săgeată aşa cum zboară cocorii pe cer. Îşi aduce aminte că aceste balene îi apăruseră deseori în vis şi îşi dă seama că de acum înainte va fi legat de balene până la sfârşitul zilelor sale, înţelege tâlcul acestei întâlniri: „ce se va abate asupra balenelor se va abate şi asupra lui, ce se va întâmpla cu el se va întâmpla şi cu balenele…”

Simte nevoia să îi povestească soţiei despre balene, dar în schimb primeşte vestea că o ediţie specială a ziarului „Tribune” a publicat un mesaj al călugărului cosmic către Papa de la Roma, mesaj adresat tuturor oamenilor dealtfel, precum că a făcut o mare descoperire ştiinţifică, în urma căreia oamenii pot să hotărască singuri dacă să se nască sau nu. „Poate că Dumnezeu este de acord cu el”, spune Jessy, cât despre călugăr, acesta este un membru al echipajului unei staţii cosmice care a refuzat să se mai întoarcă pe pământ, numele lui e Filotei (nu întâmplător deoarece Filotei e un nume teoforic semnificaţia căruia este „iubitor de Dumnezeu”).  „E un nume rusesc. De la ruşi te poţi aştepta la orice. Au trecut prin multe… Asta înseamnă că pustnicul s-a retras într-un schit cosmic şi trimite de acolo idei?! Asta-i ceva nou!…”, spune Robert.

Călugărul cosmic Filotei de pe Staţia orbitală RX, al cărui nume de mirean este Andrei Krîlţov, deşi nu este catolic, se adresează Papei nu neapărat pentru faptul că acesta are un rang apostolic, fiind reprezentatul lui Isus Christos (al Cuvântului, Isus Christos este Cuvântul) pe pământ şi totodată succesorul Sfântului Petru, ci mai ales pentru că Papa integrează valorile morale şi spirituale ale unui mare număr de oameni şi adresându-se lui se adresează tuturor contemporanilor săi şi cine ştie, poate şi urmaşilor.

Prin mesajul său oferă o nouă şansă de perfecţionare a evoluţiei neamului omenesc. Susţinând că în primele săptămâni embrionul uman este capabil să intuiască ce-l aşteaptă în viaţa viitoare şi să-şi manifeste atitudinea faţă de soarta potenţială. Dacă această atitudine este negativă, embrionii se împotrivesc viitoarei lor apariţii în lume, exprimându-şi atitudinea negativă faţă de naştere. Semnul-semnal este apariţa unei pete mici pe fruntea mamei care este copia lumii, purtătorul involuntar al influenţelor nefaste din realitatea înconjurătoare pe care le transmite fătului, această pată el a numit-o stigmatul Casandrei, iar pe fătul care transmite semnalele negative – casandro-embrion. Apoi această capacitate dispare, ceea ce înseamnă că fătul se împacă treptat cu soarta căreia nu i se poate împotrivi.

„Am descifrat semnificaţia petei, – spune călugărul, – şi, mai mult decât atât, am găsit mijlocul prin care s-o evidenţiez mai bine, s-o fac mai vizibilă: trimiţând razele-sondă din cosmos pe pământ, aceste raze intensifică impulsurile casandro-embrionului în uterul mamei. Pata mică, pe care înainte oamenii o luau drept un amărât de coş, începe să pulseseze sub acţiunea razelor-sondă. Ele nu se văd în atmosferă şi sunt absolut inofensive pentru organism. (…) Scopul meu este să evidenţiez numărul total al casandro-embrionilor şi să-i „chestionez”.

Dacă oamenii dau din umeri, nepăsători la  mesajul unui casandro-embrion care trebuie să se nască împotriva voinţei lui, ştiinţa nu-şi poate permite să dea din umeri, deoarece datele statistice adunate în computerul cosmic dovedeau că numărul casandro-embrionilor creşte în fiecare an. Desigur avortul este un act de violenţă, echivalent crimei premeditate şi contravine poruncii lui Dumnezeu „Să nu ucizi!” şi a binecuvântării „Creşteţi şi vă înmulţiţi!”, dar Dumnezeu a fost doar cauza vieţii binecuvântate, restul îl decid oamenii care au dreptul să păstreze sau, dimpotrivă să nimicească viaţa în germene.

Călugărul cosmic consideră că descoperirea acestei taine, este o povară grea pentru el. „Nici măcar Faust care cunoaşte perfidia diavolului nu m-ar invidia”, spune el. Desigur ar putea duce această taină cu el în mormânt, dar acest fenomen e la fel de neaşteptat pentru omenire ca apariţia din adâncul Universului a unui al doilea soare alături de primul… Cu toate că va fi un şoc pentru omenire el  nu are dreptul să tacă, căci „poate că, la vremea lui, casandro-embrionul, ameninţat să apară pe lume fie ca Hitler, fie ca Stalin, o fi încercat ceva, o fi încercat nefericitul embrion al viitorului necrofil să dea de ştire lumii şi, mai întâi de toate, mamei ce-l purta în pântece că presimte viitorul. Nu s-o fi cutremurat oare din instinct şi n-o fi dorit să se eschiveze de la rolul cumplit care-l aştepta?!”

Prin acest mesaj călugărul vrea să convingă omenirea că acest semn-semnal, stigmatul Casandrei, este un semn al Providenţei prin care demonstrează că ea există şi vrea să salveze omenirea care se află la marginea prăpăstiei.

Acest mesaj incită spiritele peste tot. „Dacă cineva ar fi declarat toate acestea la colţ de stradă şi nu din cosmos, ar fi fost bătut măr!”, – spune Jessy soţului său luându-l de la aeroport. De asemenea îi mai spune că prietenii îl caută pentru a-i afla părerea în legătură cu acest mesaj, iar unul dintre ei, regizorul Jonh Koshut, mai în glumă mai în serios, îl învinueşte de prezicerea făcută, precum că omenirea va trece printr-o nouă tragedie. Că a cobit şi „a scos dintre resursele răului din lume, ca dintr-un sac de vechituri, în locul unui război mondial, un război al omului cu sine însuşi, a scos la iveală problema dacă merită omul să se nască”.

Tot pe drum, în maşină Robert îi povesteşte soţiei că a cunoscut un australian, pe Kiffer, cere e preocupat de balene, dar mai ales de problema la care ştiinţa încă nu poate răspunde şi anume fenomenul uciderii în masă a balenelor, fenomen ce contrazice legea biologică a conservării speciei. „Ce le determină pe balene în plină putere să se apropie noaptea de mal şi deodată, fără nici un motiv, de parcă s-ar vorbi între ele, să se arunce pe nisip, ca să se sufoce fără măcar să încerce să se întoarcă în ocean. De ce fac asta, pentru ce, din ce cauză?”. Australianul a ajuns la o concluzie cutremurătoare. El vede actul sinuciderii în masă al balenelor ca o reacţie la tot ce se întâmplă pe pământ.

Robert care va visa chiar în aceeaşi noapte că este balenă şi înnoată împreună cu alte balene în apa din ce în ce mai fierbinte a oceanului, care începe să fiarbă din cauză că pe cer apăruseră doi sori deodată, este de acord cu concluzia trasă de australian. Căci dacă totul ce se întâmplă pe pământ, în noi şi cu noi se săvârşeşte prin cuvânt. Şi tot ce e creat de mâna omului e împlinirea cuvântului. Murim, dar cuvântul rămâne. Şi de aceaea cuvântul este Dumnezeu, iar oamenii se zbat în cuvinte, zboară înaripaţi  să atingă veşnicia, sau înfrânţi de fatalitate, sunt ţinuţi în dârlogi şi struniţi precum catârii… Dar el se gândeşte şi la o altă ipostază, diametral opusă, a existenţei, la absenţa cuvântului. Un exemplu în acest sens sunt balenele, radare vii din oceane care captează semnalele ascunse în cosmos şi cea mai mare tragedie pentru ei e stihia omenească năpustită asupra lor, răul făcut de oameni care provoacă un dezechilibru, în starea spiritului universal. Asta le chinuieşte cel mai mult. Lipsite de darul vorbirii cu o intuiţie unică în felul ei, cu o minte excepţională, proprie numai lor, ele nu pot spune cât de mult suferă pentru omenire, pentru tot ce se întâmlpă şi cum le apasă asta, cum le sufocă şi le sfâşie pe dinăuntru, de aceea se şi sinucid, ca să pună capăt acestui chin, să se elibereze.

Seara îl sună un prieten, Oliver Ordok, de origine maghiară, candidat la preşedinţie, numele căruia în limba maghiară înseamnă drac, i se şi spune asta la un miting electoral. Acesta avea capacitatea rar întâlnită să ţină minte punct cu punct toate convorbirile telefonice pe care le avusese în viaţa lui şi nimeni nu era în stare să-şi explice cum de există o memorie atât de specială, de asemenea mai fusese bolnav, se pare că acum s-a vindecat, de o boală foarte rară pe sistem nervos, numită vitiligo, trupul său era acoperit de pete alb-cenuşii. Oliver Ordoc urma să apară în faţa electoratului american care, când ceva nu merge bine, dă vina înainte de toate pe sistem şi care sigur îl va întreba despre mesajul călugărului cosmic iar el nu va şti ce să îi răspundă. „Ce să spun? Că sunt de partea lui, sau să-l trimit la toţi dracii din cosmos?”, şi îi propune lui Robert Bork să devină consultantul numărul unu al echipei lui în această problemă, deoarece  „Pentru un Filotei cosmic este nevoie de un Filotei pământean potrivit!”

Din discuţia lor, Oliver Ordok a înţeles că Robert Bork, îi propune să susţină mesajul lui Filotei la mitingul electoral, nebănuind că din acea clipă îşi exprimase poziţia faţă de descoperirea călugărului cosmic şi că soarta lui, din acel moment depindea de soarta lui Ordok dar în acelaşi timp şi de soarta lui Filotei. „Nodul destinelor  fesese deja  legat strâns…”.

 

Prima noapte

 

În noaptea ce a urmat, balenele înnotau aproape de ţărm, futurologul, înota împreună cu ele, iar balenele ştiau că el înoată împreună cu ele, căci soarta lui şi soarta lor se împleteau tot mai strâns şi tot în noaptea aceea, exact la ora trei, după ora Moskovei, o bufniţă zbură de-a lungul zidului Kremlinului, dezamăgită că nu zăreşte perechea de fantome (Lenin şi Stalin) care prin descrierea făcută, par cititorului destul de simpatice şi nevinovate parcă de relele făcute. Fantoma lui Lenin chiar spune: „De ce m-am născut, de ce m-a născut mama?! Doar nu mi-am dorit asta, n-am vrut să mă nasc! Acum sunt ostatic în mormântul ăsta!”.

A doua zi numele lui Filotei era pe buzele tuturor, pe Bork îl caută cele mai mari posturi de radio şi televiziune, întreaga Americă este cuprinsă de panică, numai în ziua când a fost ucis Kennedy, s-a întâmplat ceva asemănător, un haos, o confuzie totală. Casandra începe să acţioneze, o studentă de la facultatea de drept se priveşte în oglinjoară şi fuge din sală ţipând. Îi apăruse pe frunte pata – semnul csandro-embrionului, iar în alt caz a fost şi mai rău. Unei femei aflată la volan, uitându-se în oglinda retrovizoare i se pare că îi apăruse pe frunte semnul şi a avut loc un accident rutier. 

Pe Robert Bork îl caută Anthony Junger, consilierul lui Oliver Ordok care de fapt îi şi recomandase candidatului să ia legătura cu omul de ştiinţă. Între cei doi are loc o discuţie, în care consilierul e de părere că opinia futurologului va deveni un bun public.

Bork ştia foarte bine, de fapt îi şi spusese soţiei sale că oamenii când se văd în lumina crudă, genetica se poate transforma dintr-o taină biologică în politică. Aşa se şi întâmplă chiar în aceeaşi seară, când Oliver Ordok apărea la un miting transmis în direct dintr-o sală de sport de unde vorbeşte sigur pe el, este aplaudat şi ovaţionat de întreaga sală şi tocmai când Robert Bork care îl urmărea la televizor, crede că Ordok a scăpat de întrebările legate de călugărul cosmic se produce inevitabilul, este întrebat ce crede despre mesajul lui Filotei…

„Noi trebuie să înţelegem că faptul acesta este real”, răspunde Ordok. Răspunsul său nemulţumeşte publicul. O femeie îşi arată semnul de pe frunte, un medic strigă că americanii nu sunt animale de laborator, dacă călugărul are în vedere întreaga omenire de-a valma e treaba lui, nu a lor, deoarece ei sunt americani, independenţi şi suverani, iar după ei vorbesc şi alţii numindu-l pe Filotei instigator mondial, un intrigant ce seamănă vrajbă, un turnător ce denunţă femeile însărcinate, un agent rus ce are misiunea să distrugă america din interior, satana cosmic, diavol cosmic, anarhist cosmic şi chiar Faust cosmic…

Ordok se trezise într-o situaţie stupidă, stătea la tribună pierdut şi uitat de public de parcă această întâlnire nu avea nici o legătură cu el, neştiind ce să facă, cum să oprească exclamaţiile furioase venite din sală. Pe faţă îi apăruseră ca din senin, de undeva din adâncul fiinţei lui  petele bolii vitiligo, ca un rod pocit al furiei înăbuşite.

Salvarea îi veni din partea consilierului său Jungher care reuşise să pună capăt scandalului, iar Ordok îşi reia discursul în care deodată este de acord cu mulţimea înfuriată că mesajul călugărului cosmic subminează democraţia americană şi că este în complot împotriva omenirii. Hipnotizaţi de discursul său, oamenii stăteau ca vrăjiţi. Ordok văzând ce victorie strălucită obţinuse, împinse lucrurile mai departe aruncând mulţimii furioase numele lui Robert Bork spre a-l sfâşia, de asta avea nevoie mulţime, de cineva răspunzător pentru mesajul călugărului aici pe pământ, caci nu puteau să se răfuiască cu cineva care se află în cosmos… Futurologul  fusese prezentat mulţimii de către Ordok ca aliat principal,  ca un scut ideologic al călugărului cosmic, că Bork şi Filotei sunt gata să pună de un incendiu mondial şi că trebuie cu orice preţ opriţi de la aceasta.

Degeaba încerca Anthony Junger să intervină în favoarea futurologului, căci mulţimea era mulţumită şi din nou îl ovaţiona pe Ordok!

 

A doua noapte

 

Şi în a doua noapte, în timp ce stătea în faţa computerului şi scria articolul pentru „Tribune” în  care explica că Filotei nu este un instigator ci un proroc din cosmos, Bork aude din nou respiraţia neliniştită a balenelor, se trezeşte iar înotând lângă ele, dar acelaşi lucru i se năzăreşte şi bufniţei care zbura ca în fiecare noapte, la ceasul trei  prin Piaţa Roşie. I se păru că respiraţia lor ajunge din depărtări până la ea. Unde se grăbesc balenele şi de ce nu au linişte şi nici valurile nu se astmpără?… Bufniţa care văzuse multe la viaţa ei, nu-şi amintea  să fi văzut ceva asemănător şi nu-şi putea închipui că e posibil să se întâmple aşa ceva, căuta pe cele două fantome mici şi îndesate, două căpăţâni într-o căciulă, sperând să tragă cu urechea ca de obicei la ce îşi vor spune una alteia. Iar de spus aveau ce şă-şi spună deoarece în ajun, în Piaţa Roşie avusese loc un miting cu susţinătorii gălăgioşi ai tuturor ţărilor în care pe parcursul anilor fuseseră livrate cantităţi enorme de arme. Iar reducerea producţiei de arme nu promitea nimic bun economiei ruse, atât doar că lăsa piaţa internaţională în mâinile Americii putred de bogate.

Dar la aceeaşi oră în Piaţa Manejnaia, separat de mulţimea de la mitingul reformei, vuia un alt miting, la care participa o altă parte a societăţii – democraţii, reformatorii, pacifiştii şi alte vlăstare ale perestroikăi. Printre ei se afla o pereche de tineri un băiat şi o fată cu pancarte, pe pancarta tânărului sta scris cu vopsea roşie: „Omul nu trebuie să vină pe lume ca să facă arme!”, iar cuvintele scrise cu roşu pe pancarta fetei sunau ameninţător: „Îmi dau foc dacă Kremlinul va reîncepe cursa înarmărilor!” Între cele două tabere are loc o încăierare în care cineva chiar îi dă foc fetei, iar ea, cuprinsă de flăcări aleargă umplând piaţa cu urlete sălbatice. În Piaţa Roşie s-a instalat haosul.

Bufniţa le găsi pe fantome, într-un loc întunecat sub zidul de cărămidă al Kremlinului jucând tontoroiul pe loc şi cântând o lozincă din cele ce se strigaseră în Piaţa Roşie: „Socialismul sau mortea!”. Plictisită de ritmul cubanez, bufniţa zbură mai departe şi întâlni o babă beată în zdrenţe, ciufulită şi răvăşită care mergea singurică prin Piaţa Roşie şi cânta un cântec de jale.

În timp ce Robert Bork scrie articolul, Anthony Junnger îi trmite faxuri implorându-l pe primul rând din fiecare pagină: „Pentru Dumnezeu, nu închideţi faxul!”, în care îi spune că este pregătit să meargă cu el până la capăt, să fie scutierul lui, în cazul în care va accepta acestră luptă grea cu oamenii pe care i-a asmuţit Ordok împotriva lui, dar ei  vor trebui să învingă, în folosul aceloraşi oameni şi că ar fi cazul să ia urgent legătura cu călugărul Filotei care nu poate rămâne indiferent la ce se întâmplă pe pământ.

Bork acceptă ajutorul lui Anthony, pe care îl aşteaptă să vină la vila lui şi să stabilească legătura cu călugărul cosmic în privinţa unei conferinţe de presă. Între timp primeşte un fax de la rectorul universităţii, în care i se spune să nu meargă în acea zi să-şi ţină cursurile, iar în jurul casei sale au început să se adune protestatarii cu pancarte pe care erau scrise mesaje ameninţătoare.

Peste tot în lume era aceeaşi situaţie – împotrivire în masă!

În Rusia, o puternică mişcare de protest s-a transformat în demonstraţii de stradă în care cer să fie adus imediat din cosmos călugărul, deoarece acesta e în slujba Americii şi vrea să îngenuncheze Rusia. Filotei e Gorbaciov în cosmos!

În China se protestează împotriva „prăşirii” populaţiei.

În India s-a lansat ideea ca femeile să-şi acopere fruntea cu semnul lor ritualic. La Hamburg protestează isteric proxeneţii şi prostituatele. În Sicilia la Palermo mafioţii au organizat un marş popular la malul mării. În America Latină se protestează în zonele cu plantaţii ilegale de droguri. Industria porno protestează şi ea, organizaţiile teroriste la fel, cercurile militare sunt nemulţumite, iar producătorii filmelor de război au ridicat şi ei vocea… Nici măcar Ordok nu ar fi fost în stare să controleze duhul pe care l-a eliberat.

„Trebuie să beau cupa asta până la fund” spune Robert Bork ieşind să vorbească mulţimii adunate în faţa locuinţei sale, mulţimea ce îl linşează, tonul dă o femeie cu semnul pe frunte, – îl loveşte cu ziarul peste obraz, iar mulţimea înebunită îl târeşte, fiecare smucindu-l spre el, sfâşiindu-i colţurile gurii, transformându-i faţa într-o bucată de carne însângerată. Anthony ajunge prea târziu ca să-l mai poată salva şi Robert Bork moare în elicopterul poliţiei.

 

A treia noapte

 

Balenele ce intuiau ecoul universului, înotau în formaţie de săgeată, aşa cum zboară cocorii. Oceanul încerca să le distrugă formaţia, vroia să le întoarcă din drum. Ele însă înotau luptându-se cu valurile imense.

În Piaţa Roşie din Moscova se apropia ora bufniţei care presimţea că… ceva se petrecea…  

Conferinţa de presă „Cosmos-Pământ” a avut loc, fără Robert Bork, aproape toţi dintre cei intervievaţi au aprobat în totalitate răfuiala făcută şi cereau ca instigatorul Filotei să fie doborât cu o rachetă. Să fie distrusă staţia orbitală – sursa razelor-sondă. Locul futurologului la conferinţă a fost luat  de Antohony Junger, iar în sală se afla crema jurnalistici americane.

La conferinţă, Călugărul Filotei spune că suferă pentru fiecare, indiferent ce  cred despre el, că el nu a aprins torţa ca să ardă ereticii pe rug, ci ca să lumineze sufletul oamenilor, dar nu a reuşit, în schimb a provocat haos şi discordie şi că este cauza morţii singurului său tovarăş de idei pe care il trimisese Dumnezeu. Şi că atunci când l-a ucis pe Robert Bork, a ucis odată cu el şi o parte din veşnicie.

„Îngenunchez în faţa voastră, oameni buni! Dar în clipa de faţă căinţa mea nu mai înseamnă nimic. Cu nimic nu-l mai pot întoarce pe cel ucis, pe Robert Bork, nici măcar cu preţul vieţii mele…”

De asemenea şi-a cerut scuze că nu va putea răspunde la toate întrebările, pentru că el pleacă, iar cei ce vor trăi va trebui să gasească singuri răspunsurile la întrebări. Înainte de a se sinucide în direct, Filotei spune că stigmatul Casandrei nu este un defect ruşinos şi că descoperirea lui este prematură, el a distrus toată aparatura cu ajutorul căreia trimitea razele- sondă, precum şi toate calculele şi datele referitoare la acest experiment. Pe un ecran în dreapta lui se vedea ţărmul Oceanului Atlantic  şi balenele sinucigaşe ce se aruncau în apa mică aproape de ţărm murind cu ochii holbaţi în chinuri grele. Îmbrăcat în costum de cosmonaut,  Filotei se adresează lui Robert Bork: „Sunt vinovat în faţa ta şi vin spre tine împreună cu balenele… adio…”, după care se sinucide, aruncându-se în spaţiul cosmic.

A doua zi dimineaţa ziarele scriau despre „Prima sinucidere în cosmos”, despre balenele sinucigaşe, despre hotărârea lui Anthony Junger de a urma drumul deschis de „părinţii lui”, Filotei şi Robert Bork, iar o ştire stranie preluată din ziarele ruseşti anunţa că noaptea trecută, în Piaţa Roşie, cineva a aruncat pe mausoleu o bufniţă moartă.

În mitologiebufnița este reprezentanta a două noțiuni contradictorii: moartea sau înțelepciunea, care este, conform unor concepții antice, sinonimă cu viața. Contradicția este explicată prin faptul că zeitatea morții, după unele credințe preclasice, cunoaște și secretele vieții, ale nașterii și ale reîncarnării.

Un echipaj de cosmonauţi a găsit în computerul călugărului o scrisoare de adio, în care regreta că a distrus conştiinţa de sine a societăţii, fapt pentru care este urât de milioane de oameni, dar problema respinsă acum va apărea din nou şi omenirea nu se va putea ascunde de ea,  de asemenea a mai lăsat un text spovedanie  cu rugămintea să fie predată lui Anthony Junger care are dreptul să dispună de însemnările lui, aşa cum va crede de cuviinţă.

Textul era intitulat: „Despre încercările prin care am trecut. Sunt cu tine şi după moarte”.

Din textul spovedanie, cititorul află despre călugărul cosmic că a fost abandonat de mic în pridvorul unei case de copii, ce se afla la marginea oraşului Ruza, la aproximativ o sută de kilometri de Moskova, la sfârşitul anului 1942, într-o iarnă cu multă zăpadă. „Îmi amintesc dimineaţa aceea ca prin ceaţă, deşi sunt sigur că nimeni n-o să mă creadă.” 

La casa de copii va fi foarte ataşat de Valeria Valentinovna, tuşa Vava, cum o numeau copiii, aceasta îi prevede un viitor strălucit, ceea ce se şi întâmplă pentru că devine un renumit savant „un nou Darwin” care de dragul ştiinţei, pentru triumful ei a ajuns până acolo, unde nici unul dintre predecesorii lui nu au îndrăznit să ajungă în zona interzisă tuturor religiilor: „Am bătut provocator cu piciorul în uşa pe al cărei prag trebuia să mă închin în faţa lui Dumnezeu”, spune el. Lucrează într-un laborator secret unde încearcă obţinerea fetuşilor-x, adică a indivizilor fără identitate – născuţi de o femeie anonimă, fecundată de părinţi anonimi. Fetuşii-x trebuiau să devină revoluţionarii fără frică şi fără de prihană ai secolului XXI, cărora le revenea sarcina de a răsturna lumea veche ca să scape clasa muncitoare de ea. Fetuşii-x urmau să oprească în loc ziua istoriei, urmau să pună capăt paternităţii şi maternităţii, să pună capăt experienţie transmise din generaţie în generaţie, iar el era călăul nevăzut al „tatălui” şi al „mamei”, noţiuni  ce vor deveni legendă sau vor avea o importanţă relativă. După ce este părăsit de soţie şi se îndrăgosteşte de Runa Lopatina, o femeie incubator pentru fetuşii-x, recrutată din puşcărie, care este ucisă încearcând să evadeze, înţelege că trebuie să se retragă cât mai departe, să renunţe la toţi şi la toate.

În timpul perstroikăi, se duce la Gorbaciov şi reuşeşte să plece în cosmos, devenind călugărul Filotei.

Stigmatul Casandrei este un roman ştiinţifico-fantastic în care se împletesc mai multe stiluri, mai multe genuri: fantasticul, realismul, reportajul, este şi un avertisment la adresa omenirii, pe care o îndeamnă la folosirea raţiunii în direcţia cea mai potrivită şi mai înţeleaptă pentru viitorul umanităţii. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: