Viața omului: un roman nescris

Anna T. RUȘTI

Fiecare om își are propriul sãu eu și propriul sãu destin, fiecare viațã își are propriul sãu roman, al cãrui conținut e complicat și complex.
Aceastã filosofie a vieții este transpusã în nuvelele tânãrului și talentatului scriitor maramureșean de etnie ucraineanã Mihai Traista, nãscut la poalele Mãgurei, lângã izvorul Ronișoarei, loc unde aparent nu se întâmplã nimic și, totuși, se întâmplã atât de multe.
Viața maramureșenilor, și mai ales a celor de pe Valea Ronișoarei, prezentatã în volumul de nuvele „Huțulska dușa“ („Suflet de huțul“) este un labirint, unde realitatea se îmbinã cu ficțiunea, speranțele cu deziluziile, dragostea cu dezamãgirea, credința cu trãdarea, toate dominate de legi nescrise, respectate încã de la începutul începuturilor cu mare sfințenie.
Eroii din nuvelele lui Mihai Traista sunt solitari ori amestecați și dependenți unii de alții, contribuind la derularea evenimentelor și declanșarea conflictelor, individualizându-se, în același timp, prin nume și porecle simbolice, existente în Rona și acum.
Ei trãiesc într-o lume veche, arhaicã, plinã de superstiții, credințe, mituri, care-i ajutã sã treacã mai ușor prin viața asprã și spinoasã asemenea reliefului pe care s-au așezat cândva.
Personajele lui M. Traista trãiesc într-o lume a proprietãții, unde pãmântul înseamnã totul. El a pus stãpânire pe oameni și pe conștiința lor. Cei bogați au pãmânat și își permit totul. Însã averea îi degradeazã treptat. Încep sã uite de sentimente, de moralã și de credința creștinã, pentru ca în final sã devinã victime ale propriei conștiințe, care îi terorizeazã, amintindu-le cã nimic nu rãmâne nepedepsit, iar legile nescrise sunt ferme și capitale.
Lipsa de scrupule, umilința, necinstea, ipocrizia, frivolitatea, beția, violența domesticã și socialã, exploatarea, violul ce duce la suicid și la crime sunt acte obișnuite în nuvelele scriitorului, care-i individualizeazã pe oameni dupã poziția lor socialã și materialã.
La polul opus și în antitezã, se aflã oamenii simpli, colectivitatea care luptã împotriva individualitãții alterate prin muncã, cinste, dreptate, solidaritate, generozitate, înțelepciune și franchețe.
Țãranul maramureșean, și mai ales cel din Rona, e harnic, priceput în toate, cinstit și cu o personalitate puternicã, știe cum sã lupte împotriva vitregiilor vieții și nedreptãților societãții în care trãiește.
Stânca de granit de la Kadasu, despre care pomenește atât de des scriitorul, e o parafrazã a tãriei de caracter a ucraineanului de la Rona.
Personajul lui Traista nu se resemneazã în faþa sorții, ci încearcã sã se ridice, sã-și depãșeascã condiția socialã, știind cã și mâine va fi o zi, când va rãsãri din nou soarele dinspre Mãgura.
Acest volum ar putea fi analizat pe secvențe, dupã tematicã: haiducia, furtul cailor de rasã pur-sânge, viața oamenilor în perioada interbelicã, militãria grea a recruților precum și emigrația actualã, fuga dupã locuri de muncã în strãinãtate.
Paradoxal, pãmântul este puterea care, cu timpul, își pierde din valoare, pierzându-și stãpânul, care emigreazã cãutându-și o soartã mai bunã în toatã Europa.
Pãmântul este abandonat, și-a pierdut valoarea, fiind înlocuit cu banul strãin, uneori chiar „pãcãtos“, o temã nouã în literaturã, prezentã în nuvelele „Romanul neterminat“ și „Fericirea unei mame nefericite“.
Soarta femeii a fost și este tristã în nuvelele scriitorului. Cândva nu se putea debarasa de soartã, datoritã mentalitãților, lipsei de culturã, credinței milenare, acum e cultã, „independentã“, își caut㠄norocul“ în strãinãtate, abandonându-și familia, copii, țara, casa pãrinteascã, fie și temporar, fapt ce duce la nefericirea ei și a celor din jur.
Autorul descrie cu mãiestrie artisticã tot ținutul nordic al țãrii din trecut, punând pe primul plan Rona și împrejurimile ei.
Cârciuma, unde omul își varsã necazurile, paharul fiind cam plin, ce-i drept, este locul de întâlnire al tuturor, unde toți devin, la un moment dat, egali și sinceri punând țara la cale alãturi de propriile gânduri.
La acțiune participã, direct sau indirect, oameni din toate etniile: români, ucraineni, țigani, unguri, evrei și din toate pãturile sociale: intelectuali, slujbași, negustori, mineri, hoți, orfani, vãduve, slugi. Cei din urmã, prin perseverențã și hãrnicie, reușesc sã se autodepãșeascã, devenind cu timpul oameni respectabili, iar ceilalți, necinstiți, sunt pedepsiți de puterea divinã, unde legea nescrisã își spune cuvântul.
Titlurile date de autor sunt foarte sugestive, luate din zicãtorile și expresiile populare locale „Dumnezeu nu bate cu biciul“ sau „așchia nu sare departe de trunchi“, conferind oralitate titlului, alãturi de vorbirea aluzivã, dialogul și imagini artistice folosite în opere.
Îl socot pe M. Traista un urmaș al scriitorilor ucraineni, ca Ivan Fedico sau Mihai Nebeleac, și sunt sigurã cã va continua „Romanul nescris“ de aceștia, dezvoltând patrimoniul literaturii ucrainene din România.

 

Anunțuri

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat asta: