Olteni cu Traista prin Italia

Image

 

Nicolae Dincă

Am avut fericita ocazie de a participa cu trupa de teatru  PRO ART Slatina-2010, din jud.Olt,  la a X-a ediție a Festivalului  „România-Tradiții și valori europene” organizat  la Milano, în perioada  28 – 30.09.2013, de către Asociația românilor din Italia, cu sediul în această localitate. Am jucat pe scena Teatrului Oscar din Milano, împreună cu colegii mei, piesa „Ibovnice cu ochi de Maramureș” scrisă de dl. Mihai Traista.

Maestrul ne-a însoțit și ne-a asistat din sală, așezându-se cu sufletul lângă noi, fapt care ne-a dat un impuls suplimentar și ne-a determinat să jucăm cu un aplomb aparte, însuflețind cu pasiune personajele, așa încât povestea a căpătat ritm și culoare, acaparând atenția publicului prezent în sală.

Că piesa le-a plăcut  mult de tot, am constatat după terminarea spectacolului, când ni s-a dat aplauzometrul peste cap. Așa am înțeles noi, actorii, să mulțumim publicului prezent în sală ‒ prin jocul nostru plin de pasiune.

La rândul dumnealui,maestrul Mihai Traista, invitat pe scenă la final, alături de noi și de regizoul spectacolului, a ținut să mulțumească, vizibil emoționat, la fel ca noi toți, publicului care ne-a aplaudat frenetic.

E greu să descriu, aici, în cuvinte, bucuria și mulțumirea pe care am simțit-o atunci. Bucuria lucrului bine făcut. Dar vă asigur că noi, toți, cei veniți din țară,  am simțit ceva extraordinar acolo jos în sală, ceva ce nu găsești decât la românii de afară. Vorbesc aici de bucuria de a te simți ROMÂN, acolo, afară, unde toți te denigrează, unde toți te confundă cu RROMII ( sintagmă care a fost creată parcă dinadins , pentru a crea confuzia). Vorbesc aici de bucuria creată de răbufnirea dorului de țară, ascuns cu încrâncenare în suflet și păstrat acolo de către fiecare dintre ei, ca un legământ de credință față de țara-mamă.

Cum să nu-ți bucure simțurile, ca roman trăitor în străinătate, când vezi pe scenă niște olteni autentici, fapt știut din mijloacele de promovare a spectacolului, jucând în costumele populare specifice zonei Maramureș-Oaș, interpretând textul în graiul dulce  și catifelat al acestei zone românești?

În sala teatrului Oscar din Milano, au fost , așa cum cred cu tărie, români din toate zonele României, dar asta nu i-a împiedicat să simtă, pentru o oră și ceva, pur românește.

Trebuie menționat că și subiectul piesei de teatru a fost „ FAIN”, ca să zic așa. Autorul atinge niște fibre existente din ancestral în comunitatea rurală românească, dar puțin promovate în literatură, probabil din pudibonderie. Dacă  ascunzi meteahna, nu înseamnă că ea nu există. Femeile astea din piesă sunt frumoase dar și pofticioase, întrecându-se parcă pentru a avea un ibovnic. Ai zice că mătușa Drăgutina este mai la locul ei, având în vedere vârsta, dar când amintește de cei „tri- patru” ibovnici pe care îi ținea concomitant, le cam închide gura suratelor ei. Din poveste se înțelege că apucătura cu pricina este prezentă de la vârf în jos în comunitate, de ea făcându-se vinovat însuși „birăul” Vasile Bolcuț. De la el în jos sunt „vătămați” pădurarul, Codru Topor, oierul, Lupu Ciumag  și consoartele lor. Din toată încurcătura asta, normal că se găsește unul mai isteț, în persoana hâtrului Ionașcu Gorun, care să tragă niște foloase , exploatând cu dibăcie slăbiciunile celorlalți. Se poate trage concluzia, citind piesa, că omul a făcut din asta un hoby, o îndeletnicire plăcută.:”… ce să fac, dacă mi-i tare drag să mă tucmesc?!”. Asta nu înseamnă că el nu e atins de același viciu, diferența fiind însă, că el a ajuns chiar la muierea birăului.  „Și asta încă nu-i rău!” ,  după cum bine zice personajul la final de piesă. Maestrul Mihai Traista a fost îngăduitor cu personajele și le-a scutit de eventuale corecții fizice, anulând exacerbarea conflictelor prin rezolvarea pe cale de negociere, ca bătrânii înțelepți. Mai mult, autorul le-a dat, cu simpatie, personajelor lui, nume sonore  care au o legătură semantică evidentă cu meseria acestora. Astfel, oierul este Lupu CIUMAG, cu trimitere la obiectul folosit zilnic, ca anexă la uniforma de servici, pădurarul este Codru TOPOR,  pe același principiu ca anteriorul, iar la Ionașcu GORUN, numele are de asemenea legătură cu îndeletnicirea lui țapinar.

Asta scoate în evidență latura frumoasă și generoasă a  sufletului scriitorului, înclinată spre ludic, spre glumă și bună conviețuire, așa cum pot constata toți cei care l-au cunoscut pe Maestru. Una peste alta, Oltenii trecură cu Traista prin Italia și lăsară urme frumoase în urma lor, plecând, în schimb, cu amintiri plăcute în suflete. Mi-aș dori, ca în aceiași formulă, să putem merge și pe alte meleaguri, unde trăiesc români, cărora să le ducem și lor, dragoste, zîmbete și bucurie, mângâieri fermecate, care să le mai aline sufletul, sfâșiat adânc de dorul de țară. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Anunțuri

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat asta: