Umoristul Mihai Traista iese la rampă: „Ibovnice cu ochi de Maramureş”

Ioan CHIDEŞCIUC

Scriitorul ucrainean Mihai Traista (n.1965) se află în plină putere de creaţie fiind o personalitate polivalentă: poet, prozator, dramaturg, publicist, jurnalist şi ilustrator, om de mare sensibilitate şi profesionalism care îşi cizelează şi ilustrează opera cu grijă, având în vedere marea masă de cititori cărora li se adresează.

Mihai Traista prin experienţa sa de peste patru decenii, s-a produs ca scriitor de expresie ucraineană cu o zestre  literară demnă de admiraţie.
Prima carte „Simfonia ierbii de mătase“ (2001) dezvăluie o voce lirică inconfundabilă, cu o sensibilitate delicată a unui contemplativ profund, ce vibrează la unison cu tot ce freamătă în jurul său, rămânând vrăjit în faţa spectacolului unic al naturii.
Alte trei volume de proză scurtă „Dimineţi azurii“ (2004), „Nu da crezare ochilor tăi“ (2009) şi „Puntea“ (2010) îl remarcă pe autor ca un fin observator al vieţii de toate zilele şi un portretist care discerne în văzul tuturor binele de rău, prostia de inteligenţă, demnitatea de servilism etc. apelând la mijloacele cele mai eficiente, ce le posedă – umorul. Astfel în demersul său apelează la haz de necaz, persiflare şi autopersiflare, dar mai ales, la disimulare, lăsând la un moment dat personajul să se descopere singur prin faptele sale, sau chiar prin sinceritate verbală, cum i se întâmplă, de pildă, eroului său Firişceac, un bătrân hâtru, care face pe mucalitul, când, de fapt, este un depozit de inteligenţă populară, huţulă, de invidiat (vezi „Pătăraniile unchiului Firişceac“) din volumul „Nu da crezare ochilor tăi“ şi „Noile pătăranii ale unchiului Firişceac“ din volumul „Puntea“ în limba ucraineană.
Aceste volume mai conţin şi povestiri dramatice din viaţa de toate zilele a contemporanilor săi sau din vremea războiului, calvarul secolului trecut. Trebuie semnalat că Mihai Traista, umorist înnăscut, şi când narează subiecte dramatice strecoară note de umor izvorâte deseori din limbajul ţărănesc al eroilor săi din Verhorivna, care nu se plâng de necazuri asemenea lui Ilie Moromete, care nu avea timp să bolească.
Din acest punct de vedere excelează o nouă carte a scriitorului de nuvele, „Suflet de huţul“ (2008), ce merită a fi tradusă în limba română (de autorul însuşi, care traduse impecabil în dialectul huţul!) prin ţinuta sa de echilibru clasic, ea apropiindu-se de proza lui Ioan Slavici, tot ardelean, mai ales prin nuvela „Cinstea hoţilor de cai“, care se apropie de capodopera şirianului „Moara cu noroc“. Diferenţa între cele două nuvele constă în modul de abordare a aceleiaşi teme. La Slavici e vorba de dezumanizarea omului sub puterea banului, iar la Mihai Traista, dimpotrivă, aflăm că indiferent de împrejurări ale vieţii trebuie salvată demnitatea umană, la modul creştin, în ultimă instanţă, prin pocăinţă sau călugărire. Ca şi nuvela lui Slavici, aceasta se caracterizează prin dinamismul acţiunii, conflicte şi caractere puternice, demne de un scenariu cinematografic şi o ecranizare pe măsură, aidoma modelului său clasic, mai ales că nuvela sa este cinematografică prin excelenţă, prezintă caractere puternice, ce înfruntă moartea şi vicisitidinile vieţii cu stoicismul demn de adevărate suflete huţule.
Preocupat de frumuseţea spirituală a omului, pe care o cultivă şi o apără cu preţul demnităţii, dar şi al hazului de necaz, asemenea lui Păcală, atenţia lui Mihai Traista se îndreaptă, cum e firesc, şi asupra copiilor cărora le dedică un volum special „Pe cărări de mălin“ (2009) cu povestiri, poveşti şi eroi ce se regăsesc zilnic printre noi, cu dăruirea şi zburdălnicia lor, împlinirile şi neajunsurile lor, visuri de viitor.
În sfârşit, prolificul scriitor ucrainean, cu o anvergură atotcuprinzătoare, a scos recent de sub tipar frumoasa carte în limba română „Ibovnice cu ochi de Maramureş“ (2010) de proză umoristică şi teatru – o comedie de moravuri uşoare, incitantă prin titlul ce-l poartă volumul.
M. Traista iese la rampă la propriu şi la figurat, întrucât această carte este un debut în literatura română, dar şi un debut pe scenele româneşti.
Comedia în trei acte, cu doar şase personaje de caracterizează printr-o ţesătură fină şi neaşteptată a intrigilor din cauza relaţiilor extraconjugale „moderne“ din unele familii. Fiind distribuită la Teatrul de Stat „Eugen Ionescu“ din Slatina piesa s-a bucurat de succes mai în toată Oltenia (Slatina, Râmnicu Vâlcea, Craiova etc.) fiind o comedie pe gustul publicului.
Noua carte de proză scurtă şi teatru ia naştere, de fapt, prin transpunerea unor personaje şi situaţii din proza ucraineană. Asistăm la întâmplări şi dialoguri savuroase între bătrânul hâtru Fedea (alias Firişceac) cu consătenii săi în frunte cu primarul şi preotul, gestionari evrei, pădurari etc., care pierd fără drept de apel din cauza inconsistenţei mintale. Astfel, în numai câteva schiţe „cu binoclul militar“ al lui Fedea lumea rămâne perplexă văzând că nu se poate tăinui nimic. Unchiul Fedea  supraveghează zi şi noapte, de la distanţă, tot ce se întâmplă în sat (speculând gura satului) şi-i loveşte pe adversari cu armele lor, câştigând mici peşcheşuri şi bună dispoziţie, râdea de nu mai putea. Tocmai schiţele cu binoclu oferă mobilul comediei „Ibovnice cu ochi de Maramureş“ cu neveste frumoase, dar necredincioase, exact ca şi bărbaţii lor, toţi căutând fericirea în afara patului conjugal. Singurul bărbat cinstit, deşi încornorat, descoperă jocurile ascunse şi ruşinoase la care se pretau ibovnicele şi ibovnicii câştigând pălincă, obiecte de valoare, lemne şi bani în schimbul tăcerii, dar pentru a se salva de ameninţări, protagoniştii se trădează singuri.
Neprevăzutul, căderea în derizoriu, plata oalelor sparte şi evitarea încornorării, inclusiv ameninţările, teama de moarte, împăcarea şi acceptarea adevărului final ruşinos, dau comediei un farmec aparte stârnind la tot pasul haz în cascade. Din păcate, dezvăluie şi un sentiment amar de ruşine detestabilă pentru terfelirea relaţiilor sfinte în familie pe care autorul le apără prin mesajul său.
Cartea mai conţine într-o traducere savurosă „Amintiri din epoca de mămăligă“- comuniste, utile pentru informarea tineretului privind îndobitocirea populaţiei de altă dată.
Noua carte a lui M. Traista „Ibovnice cu ochi de Maramureş“ se recomandă cititorului român drept o creaţie de succes cu schiţe umoristice reuşite şi o comedie de moravuri actuală, bazate pe subiecte incitante, dialog şi limbaj savuros, cu quiproquouri şi jocuri ale neprevăzutului. „Trăistaria“, cum se exprimă în prefaţă Silvia Zabarcencu, ar putea fi un ţinut literar şi un punct  de reper în literaturile ucraineană şi română.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: