Tablouri pe motive huțule

Oxana Kavun,
critic literar (Ucraina)

Recent am avut plăcerea de a citi două din poeziile tânărului poet ucrainean din România, Myhailo Traista: „Simfonia morţii” şi „Huţulca Maricika”, incluse în culegerea de poezii „Simfonia ierbii de mătase” (Bucureşti, Mustang, 2001).
Inspirate din izvoare literare şi folclorice specific ucrainene, poeziile pot fi uşor percepute de către cititorul ucrainean, dar nu numai…
Misterios înfăţişate, tablourile pitorescului ţinut huţul se exprimă literalmente prin portrete enigmatice ale demonologiei populare, dar totodată farmecă şi prin mirifice peisaje montane, atât de apropiate şi cititorului român, care, împreună cu vecinul său ucrainean, respiră, pe lângă aerul curat de munte şi frumuseţea însufleţitoare a naturii, închipuirile mitice despre lume, moştenite din moşi-strămoşi.
După cum observăm din cuprinsul poeziei, autorul creează tabloul original al pieirii a tot ce e viu pe pământ, propunând propria concepţie şi viziune asupra „sfârşitului lumii”. Totul a murit, totul a dispărut într-un incomprehensibil abis. Stăpâni peste lume au rămas frigul, pustiul şi ecoul glasului Mariei chemându-l pe Ivan. Portretele celor doi ne întorc în lumea artistică a „Umbrelor strămoşilor uitaţi” a lui Mihaylo Koţiubensckyi, formând impresia unei călătorii prin codrii de stejari ce veghează în tăcere colinele munţilor.
Urmându-l pe autor prin lumea artistică a poeziei sale, cititorul se umple dintr-o dată de melancolie şi de neliniştea tulburătoare a pierderii purităţii primordiale din sufletul omenesc. Tocmai în aceasta constă drama, ba mai mult, chiar tragedia tânărului contemporan, codificat şi programat parcă să corespundă societăţii în care trăieşte.
Aici trebuie să recunoaştem măiestria cu care autorul îşi intitulează opera: „Simfonia morţii” (sublinierea îmi aparţine, O. K), ceea ce susţine şi enciclopedia muzicii, şi anume că simfonia se poate asemui tragediei, dramei…”*
Tematica ucraineană şi izvorul naţional din care autorul creează subiectele sunt strâns legate între ele corespunzând poeticii operei, iar scopul nostru este analiza ei literară.
Separat de aceasta, un rol important are ritmomelodica textului, în care, la un nivel preverbal, se regăseşte întruparea stării sufleteşti a autorului, precum şi percepţia lui asupra situaţiei descrise. „Simfonia morţii”, compusă din 3 catrene, scrise în amfibrah (trei silabe), această construcţie trisilabică lentă, redă trăirile adânci, grijile şi neliniştea poetului.
Schiţa ritmică generală stabileşte caracterul rimei. Alternanţa rimelor de gen masculin-feminin, cel mai des folosită în limba ucraineană, formează rime încrucişate: a b a b.
Rimele morfologice (verb şi substantiv), destul de neobişnuite, câteodată foarte asemănătoare, bogate, ies în evidenţă prin convergenţa consoanelor.
Însă ornamentul textului rămân rimele în care primul cuvânt se repetă în întregime în construcţia silabică a următorului.
În poezia lui Myhailo Traista observăm o legătură directă între text şi finisarea lui fonetică. Înainte de toate, atrage atenţia îmbinarea armonioasă a sunetelor (eufonia) textului, ce atinge relativ o corelaţie moderată a consoanelor şi vocalelor, iar asonanţa sunetelor ultimului rând (a), (o), (u) reproduce tablouri triste şi mohorâte.
Însă, din punctul meu de vedere, tematica poeziei, entuziasmul ei emoţional şi tonalitatea dominantă se dezvăluie cel mai mult la nivelurile lexico-semantic şi sintactic. În lexic putem separa câteva grupe semantice, care poartă principala temă dar, şi încărcătura emoţională a acestei opere:
1. „Căzut”,–„ plâns,” – „pierit,” – „speriat”.
2. „Frig,” – „trist,” – „pustiu”.
3. „Milă”, – „frică,” – „moarte”, şi perechea sinonimă: „miracol,” „farmec”.
Expresivitatea emoţională a textului se datorează unui întreg şir de creaţii, din care separăm epitetele („ultimul păstor”, „pe creste golaşe”, „prin dumbrăvi întunecate” şi metaforele precum „vântul rătăcind” şi altele, dintre care una ne atrage atenţia în mod deosebit şi anume: „piatra plângea”, care conţine simptomele personificării oximoronice, deoarece uneşte două cuvinte care exprimă noţiuni contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic.
Ceea ce priveşte planul sintactic, acestuia îi sunt caracteristice toate tipurile de propoziţii. Dar înainte de toate, atenţia cititorului este captată de ornamentul principal al acestei poezii, şi anume de propoziţia exclamativă, compusă din două părţi, începând cu exclamaţia „ой” (vai!), aceasta creând o aşa-numită, anaforă interioară. Dinamica specifică şi ritmicitatea textului creează coincidenţa terminării rândului odată cu propoziţia şi, de asemenea, un întreg şir de figuri de stil: asindet, elipsă, inversiune, paralelism. Ultimul, separat, îl întâlnim în rândurile ce redau grandioasa ordine a dispariţiei a tot ce e viu: „mesteacănul”, „piatra”, „păstorul”.
Întreaga poezie este construită, practic, pe antiteză. Deoarece în timpul în care a murit ultimul om de pe pământ, autorul, dar totodată şi cititorul, aud de undeva sunetul buciumului, ca o pe o simfonie a morţii, ceea ce crează un tablou alegoric, ba chiar mitologic, desprins parcă din imaginaţia strămoşilor noştri. De asemenea, în denumirea ei specifică apare metafora originală a autorului, „Simfonia morţii”, în care se vede clar amprenta oximoronului, deoarece simfonia, ca operă muzicală, în cele mai multe cazuri, preamăreşte ceva, ridică pe soclu. Autorul recunoaşte victoria morţii, şi o preamăreşte, ceea ce, din punctul nostru de vedere, nu poate trimite la ceva luminos, bun, mărinimos.
Poetica specific㠄Simfoniei morţii” a lui Myhailo Traista, ne convinge cât de important este aspectul literar într-o creaţie artistică, în special în poezie, pentru o exprimare reuşită a gândurilor şi pentru realizarea efectului corespunzător, pentru perceperea cititorilor.

Cea de-a doua poezie, „Huţulca Maricika”, se deosebeşte de prima atât prin cuprins şi prin problematică, dar şi prin tonalitate şi încărcătură emoţională.
„Huţulca Maricika” este un minunat model de atitudine lirică a tânărului poet, care-şi exprimă prin cuvintele eroului liric sentimentele faţă de dragoste pentru fermecătoarea fată, de frumuseţea căreia a rămas vrăjit. Poziţia eroului liric este foarte interesant schiţată de măsura timpului: în momentul de faţă, el se află-n oraş, în mijlocul furnicarului zgomotos, dar priveşte cu nostalgie în urmă, aducându-şi aminte de prima dragoste, ca de cel mai sfânt şi minunat lucru din viaţa lui. Din acest punct de vedere, putem trage, foarte uşor, o linie paralelă între cele două poezii. Amândouă transmit, deşi prin măsuri diferite, tristeţe, amărăciune, melancolie după ceva pierdut pentru totdeauna, după ceva imposibil de atins. În sânul naturii, mai ales a peisajului de munte, sentimentele descrise capătă o notă aparte, de vrajă şi mister, prezentată prin cuvinte-simbol: „floare de colţ” – „şipot de izvor” – „Huţulca Maricika”, care formează paralelismul lexico-sintactic, al celei de-a doua poezii.
Autenticitatea muzicală şi poetică a textului se datorează tropilor, separat epitetelor („clopoţelul de aur”, „ochii de albăstrea”), comparaţiei („ avea cosiţe ca spicul de secară”, „clopoţelul de aur sună ca o voce”) şi metaforelor („cocorii trasează rute”, „şoptea pârâul”, „m-a furat oraşul”, „privirea ei mă îmbată”). Preponderenţa propoziţiilor simple şi impersonale facilitează formarea unui întreg şir de figuri de stil: inversiune, elipsă, parcelaţie, care conferă textului o adevărată armonie dinamică.
Asemenea particularităţi fundamentale ne mărturisesc că autorul se foloseşte de cele mai poetice resurse ale limbii artistice, creând, în acelaşi timp, propriul său stil artistic, dar convingându-ne şi de nesecatele adâncimi ale comorii de valori poetice din limba ucraineană.
După opinia noastră, în faţa tânărului poet ucrainean din România Mihai Traista se aşterne un viitor strălucit, de maestru al cuvântului scris. Poeziile sale, din culegerea de poezii „Simfonia ierbii de mătase”, pot fi încadrate în planuri diferite ale poeziei postmoderniste, cu o uşoară tendinţă spre tradiţionalism, ceea ce demonstrează că poetul se află în căutarea propriului drum în poezie, dar şi că este, deja, în măsură să creeze tablouri poetice originale de o frumuseţe rar întâlnită.

* Enciclopedia muzicală vol. 5-M; Enciclopedia sovietică, 1981, pag. 22-23.

(Naş Holos, nr. 67-68, 2001)

Anunțuri

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat asta: