Actor în drama frunzelor

Căutând cuvântul care să spargă tăcerea

am băut tot vântul îndoit cu cântec.

Gata!… Vremea pierderii timpului s-a dus!

Voi rosti primul cuvânt ce-mi va trece prin palme.

Vai, dar palmele îmi sângerează de la cuiele tăcerilor

și de la spinii trandafirilor

sau poate de la conturul sânilor tăi.

Oare de ce l-a înzestrat Dumnezeu pe om cu palme?…

Dar nu mai am timp de pus întrebări,

căci bătrâneţea câinoasă mi se holbează prin suflet

ca o gură de rai, mucegăită.

Şi mai trebuie să-mi bandajez palmele cu amurguri violete,

şi mai trebuie să-mi plec capul în faţa slăbiciunii pietrei,

şi mai trebuie să mă joc cu ochii tăi de-a albastrul cerului.

Şi mai trebuie…

Dar nu!… Oricum nu mai am timp să găsesc cuvântul.

Voi  aştepta tăcerea cu pâine şi sare

şi mă voi duce să joc în drama frunzelor.

Anunțuri

Comments are closed.

%d blogeri au apreciat asta: